23,31 lei/l Benzină scade cu 1 ban la 23,31 lei/litru, motorină cu 9 bani la 20,15 lei/l după decizia ANRE 20-35 l/m² Cod portocaliu de lapoviță/ninsoare abundentă în Moldova cu 20-35 l/m², vânt 15-20 m/s și ghețuș 28.200 Moldovean prins la Leușeni cu două Rolex-uri nedeclarate în valoare de 28.200 € 40.000 Peste 40.000 consumatori rămași fără curent electric din cauza ninsorilor și lapoviței
Sondaj IMAS: 60% dintre moldoveni cred că țara noastră nu va adera la UE până în 2028, iar 46% nici în 2030

60% dintre moldoveni cred că țara noastră nu va adera la UE până în anul 2028, așa cum a promis PAS în campanie electorală. Cel puțin așa arată rezultatele sondajul „Barometrul Socio-Politic – Decembrie 2025”, prezentat de IMAS.

Foto: Poză simbol

Astfel, 60% din moldoveni susțin că Republica Moldova nu va deveni membră a Uniunii Europene până în anul 2028, iar 46% nici în 2030.

Totodată 10% din respondenți nu au știut cum să răspundă sau au refuzat să își expună opinia despre acest subiect.

Studiul IMAS mai arată că cei mai mulți moldoveni au votat, pe 28 septembrie 2025, la parlamentare, „de frica războiului”, chiar dacă au declarat că creșterea prețurilor este problema care îi afectează cel mai mult.

Același studiu arată că dacă duminică ar avea loc alegeri pentru Parlament, coloratura acestuia nu s-ar schimba - PAS ar acumula cele mai multe voturi, urmat de PSRM. Un număr extrem de mare de moldoveni rămâne indecis.

Potrivit sondajului IMAS, campioni la neîncrederea din partea cetățenilor sunt Partidele, Justiția, Parlamentul, Guvernul și Președinția, în timp ce Biserica și școlile se află la polul opus.

Moldovenii percep negativ decizia Comisiei Electorale Centrale de a exlude din alegerile parlamentare echipa Partidului Inima Moldovei, condusă de Irina Vlah. Potrivit unui studiu sociologic, realizat de IMAS în noiembrie-decembrie 2025, 46% dintre cetățeni califică decizia CEC drept „un abuz”.

Sondajul a fost realizat între 18 noiembrie - 4 decembrie 2025, pe un eșantion de 1123 respondenţi, 18 ani şi peste. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova, exclusiv Transnistria. Potrivit autorilor, eroarea maximă de eşantionare este de ±3.0%.


Pub