(video) Cinci procurori și-au anunțat conducerea că vor să demisioneze înainte de Vetting. Dragalin: I-am rugat să mai stea ceva timp și nu sunt singurii

Șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, susține că mai mulți procurori au vrut să demisioneze, după ce au fost notificați privind evaluarea prin Comisia Vetting. „I-am rugat foarte mult să nu plece la sfârșit de an. E un risc foarte real ca activitatea PA să fie blocată din cauza demisiilor și din cei care până acum au spus că intenționează să o facă, eu personal am foarte mare încredere”, a menționat Dragalin la emisiunea „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Foto: fb

„La sfârșitul anului 2023 am fost anunțată de aproximativ 5 procurori care vroiau să plece deja. I-am rugat foarte foarte mult să nu plece la sfârșit de an, pentru că urma să terminăm munca care expiră acum, la sfârșit de săptămână. Deci până pe 31 martie Procuratura Anticorupție trebuie să repartizeze dosarele care nu mai sunt de competența noastră: le trimitem la CNA, municipiul Bălți, Chișinău, Cahul. 

I-am rugat pe procurori să rămână ca să ne ajute să completăm acest exercițiu, căci până la urmă fiecare procuror își cunoaște dosarele și nu-i așa de ușor să te lămurești cu acestea. Și acei procurori au rămas, n-au insistat să plece atunci. Dar de atunci am mai avut persoane care vor să plece. Este un risc foarte real ca activitatea PA să fie blocată din cauză că o să plece persoane și din cei care până acum au spus intenția că vor să plece sunt procurori în care eu personal am foarte mare încredere.

Și aici nu este vorba de frica de Vetting, e vorba despre: exiști într-un sistem care la moment este criticat mai mult decât vreodată. Știi că urmează câteva proceduri de Vetting unde cu toții vedem rezultatele acestei proceduri. Când ai oferte să pleci undeva în spațiul privat, la un ONG, cred că pentru multe persoane asta e cu mult mai atractiv”, a declarat șefa PA, Veronica Dragalin.

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, spune că mai mulți procurori se gândesc să plece din sistem, nemulțumiți de procedurile vetting și pre-vetting la care vor fi supuși. Șefa PA declară că nici ea nu este de acord cu întreaga procedură, în special din cauza că „vor fi implicate rudele, părinții”. „Eu mi-am asumat această funcție, nu rudele mele, de aceea vom iniția discuții cu membrii Comisiei Vetting ca să vedem dacă pot fi modificate anumite prevederi”, a declarat Veronica Dragalin.

„Foarte ciudat că doamna Dragalin spune că sunt judecători și procurori corupți în sistem, dar afirma că nu avem nevoie de Vetting și Prevetting. Cum scăpăm de ei dar?”. Astfel a comentat președinta Maia Sandu declarațiile șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, că nu este nevoie de Vetting și Pre-vetting. 

Adjunctul Veronicăi Dragalin, Vasile Plevan nu a trecut pre-vettingul. Potrivit Comisiei, acesta nu a întrunit criteriul de integritate financiară și etică, și prin urmare, nu a promovat evaluarea.

Și Procurorul General interimar, Ion Munteanu, a criticat procedura de vetting. Potrivit lui, aceasta „este prea dură”. Totodată, Munteanu a menționat că vor urma demisii în masă în rândul procurorilor din cauza acestei proceduri. 

„Pre-vettingul și vettingul chiar dacă l-ai trecut asta nu înseamnă că omul e neprihănit și poate merge pe apă. Sunt oameni care pot admite greșeli sau erori, unele pot fi intenționate sau neintenționate”. Declarația îi aparține președintului CSP, Dumitru Obadă, făcută după scandalul legat de anularea concursului la șefia Procuraturii Generale, din cauza unei note date de o membră care tocmai trecuse pre-vettingul.


Pub