„Poziția „MARIAN Radu - președinte al Comisiei pentru economie, buget și finanțe a Parlamentului” se substituie cu poziția „ISTRATII Dorian - vicepreședinte al Comisiei pentru economie, buget fi finanțe a Parlamentului””, se arată în decretul semnat de Maia Sandu.

Pe 29 iunie, Radu Marian și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe.
S-a întâmplat după ce Marian a recunoscut că a susținut numirea lui Dumitru Vangheli în fruntea întreprinderii de stat MoldATSA.
De asemenea, Radu Marian a dezvăluit că îl cunoștea pe Dumitru Vangheli din perioada în care locuiau „în aceeași ogradă” din cartierul Poșta Veche, însă susține că nu au fost apropiați sau prieteni.
Directorul MoldATSA, Dumitru Vangheli, a fost demis din funcție, după o investigație privind legalitatea și autenticitatea actelor pe care le-a depus în dosarul de concurs pentru șefia instituției.
Totodată, Maia Sandu l-a numit „escroc” pe Dumitru Vangheli.
Liderul PAS, Igor Grosu, a fost întrebat dacă ar fi corect ca și deputatul Radu Marian să își depună mandatul, la fel cum a făcut Alexandr Trubca, în contextul în care primul a figurat în scandalul de la MoldATSA, cu angajarea lui Dumitru Vangheli în funcția de șef al întreprinderii de stat. „Sunt cazuri diferite. Radu Marian este o persoană care foarte mult s-a implicat, este foarte devotat echipei, principiilor pe care le avem și va continua să-și desfășoare activitatea de deputat”, a menționat speakerul.
La 10 iulie, Alexandr Trubca a anunțat că își depune mandatul de deputat PAS. „În condițiile în care subiectul activității mele economice afectează imaginea și credibilitatea întregii echipe, nu pot acționa altfel”, a scris acesta pe rețele.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!