„Astăzi am depus cererea de renunțare la mandatul de deputat.
În condițiile în care subiectul activității mele economice afectează imaginea și credibilitatea întregii echipe, nu pot acționa altfel.
Tot ce am spus public rămâne valabil. Urmează ca ANI să încheie verificarea pe care am cerut-o chiar eu și să se pronunțe.
Este un semn bun că după 5 ani de mandat cu Partidul Acțiune și Solidaritate am ajuns să discutăm despre etica și moralitatea activității economice a demnitarilor.
Încă câțiva ani în urmă discutam despre „kulioace", grupări criminale organizate care au capturat statul și camere ascunse în casele jurnaliștilor independenți.
Sper ca demisia mea să ridice standardele clasei politice, pentru toți demnitarii din țara asta, actuali și viitori. Atunci când există chiar și o întrebare de moralitate sau etică, pleci din funcție. Eu așa înțeleg lucrurile și așa procedez.
Rămân membru al echipei PAS și voi lucra în continuare pentru a contribui la realizarea dezideratului generației noastre: aderarea Moldovei la UE!”, a precizat acesta.
În 2021, Alexandru Trubca, a fost surprins cum se joacă în tancuri, pe telefonul mobil, în timpul ședinței Consiliului Municipal. Imaginile au fost făcute publice chiar de primarul capitalei, Ion Ceban, care a comentat „3300 lei pe zi pentru tancuri și pumni”. „Domn Primar, nu aiuriți. Eu în CMC-ul ista am făcut mai mult ca toată fracțiunea neavoastră”, a răspuns, la rândul său, Trubca.
Alexandru Trubca a devenit deputat pe lista PAS după ce, în noiembrie 2025, Curtea Constituțională i-a validat mandatul.
Pe 8 iulie 2026, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Alexandru Trubca, a ieșit public cu explicații înainte de publicarea unei investigații jurnalistice despre afacerile sale. Parlamentarul a vorbit despre o investiție imobiliară în comuna Trușeni, unde compania pe care a fondat-o a procurat trei terenuri de construcție și relația cu partenerii de afaceri, unii dintre care au făcut donații către PAS. „Eram foarte conștient de faptul că informația despre acest proiect va ieși, odată și odată, în spațiul public și, din aceste considerente, am făcut totul maxim transparent și corect”, a spus Alexandru Trubca.
Tot în acea zi, PAS a venit cu o reacție după ce deputatul Alexandru Trubca a oferit explicații publice privind investițiile sale imobiliare și relațiile cu parteneri de afaceri care au finanțat formațiunea.
Compania „Estate Invest Company”, care dezvoltă un proiect rezidențial în comuna Trușeni, în parteneriat cu firme controlate de deputatul PAS, Alexandru Trubca, dar și fostul deputat PAS, Viorel Barda, este implicată într-un alt scandal imobiliar. Potrivit Rise Moldova, este vorba despre constucția unui complex locativ în sectorul Ciocana al capitalei, blocată în instanță.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!