32,45 lei/l Benzina A95 scade la 32,45 lei/l, motorina la 35,88 lei/l 60+ cazuri Peste 60 de cazuri de violență în familie într-o zi, 3 PV 1 diplomat Un diplomat rus expulzat după căderea dronei la Telenești 4 răniți Patru pasageri spitalizați după ciocnire BMW-autobuz la Stăuceni
(update) Noi detalii despre perchezițiile în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău

(update 11:40) Ofițeii PA și CNA au efectuat opt percheziții în automobilele și la domiciliile membrolor Comisiei ce au decis concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, pentru a ridica probe relevante pentru cauză. De menționat că în 2015, Comisia a fost formată din reprezentanţi ai ministerelor Finanţelor, Transporturilor, Economiei, Serviciului Vamal, Inspecţiei de Stat în Construcţii, Inspectoratului Fiscal, SIS, CNA şi ai altor instituţii de stat.

În aceste clipe au loc percheziții la mai multe adrese efectuate de ofițerii Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție.

Foto: UNIMEDIA

Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către ofițera de presă a PA, Cătălina Bogonos.

Descinderile au loc în dosarul concesionării AIC.

În același dosar, ofițerii anticorupție au efectuat ieri, 19 septembrie, percheziții și la domiciliul deputatului democrat, Vladimir Cebotari.

Revenim cu detalii.

Amintim că la data de 29 august, NR Investments Ltd a anunțat, într-o declarație oficială, despre finalizarea procesului de cumpărare a cotei de 95% din Avia Invest SRL, compania concesionară a Aeroportului internațional Chișinău.

Nathaniel Rothschild este beneficiarul exclusiv al NR Investment, care a achiziționat 95% din compania Avia Invest. Potrivit lui, compania pe care o administrează este „un partener financiar puternic și va contribui cu o bogată experiență în domeniu în beneficiul aeroportului”.

Totodată, în același comunicat, Nat Rotschild își exprimă dorința de a colabora strâns cu Guvernul în vederea dezvoltării aeroportului și asigurarea calității acestuia în conformitate cu cele mai înalte standarde europene.

Un acord de achiziționare a cotei de 95% din compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău a fost ratificat între reprezentanții Avia Invest și beneficiarul exclusiv al NR Investments, Nat Rothschild, la 19 august curent.

Însă, la 4 septembrie curent, Guvernul a abrogat patru hotărâri privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Astfel, Executivul a anulat documentul prin care a fost inițiat parteneriatul public-privat pentru concesionare.

În reacție, NR Investments, compania care a anunțat că a intrat în posesia a 95% din Avia Invest SRL, concesionara Aeroportului internațional Chișinău, ia în calcul și unele acțiuni legale atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în afara ei, în vederea protejării investiției sale.

Astfel, NR Investments, compania omului de afaceri britanic Nat Rothschild, invită la „dialog deschis” toți actorii interesați, inclusiv reprezentanții Guvernului.

„Recunoaștem că pentru a fi un administrator eficient și de încredere al acestui obiect de importanță vitală, este nevoie de un dialog nou și deschis cu toate părțile interesate despre modul de realizare a potențialului maxim al aeroportului. Părțile interesate includ lideri guvernamentali, cetățenii Republicii Moldova, transportatori aerieni și cei care utilizează și deservesc aeroportul", afirmă Rothschild în comunicatul său.

În comunicat se mai arată că ulterioarele investiții în modernizarea Aeroportului sunt condiționate de certidudinea că investiția NR Investments va fi protejată și nu vor mai exista acțiuni de contestare a tranzacției.

Amintim că acordul de concesiune a Aeroportului Chișinău a fost semnat pe 30 august 2013, între Agenția Proprietății Publice și compania Avia Invest, fondată pe 2 august 2013, cu un capital social de 85,1 milioane de lei, divizat în părți egale între firmele rusești Habarovski Aeroport și Kolomenski Zavod, scria mold-street.com.


Pub