22,12 lei/l Benzină urcă la 22,12 lei/l cu 8 bani în weekend, motorină coboară la 18,72 lei/l 110.000 Păsări de la fermă autohtonă nimicite de ANSA după depistare metronidazol în ouă și ser 550.000 lei Pensionară de 73 ani din Chișinău înșelată de escroci cu promisiuni de securizare conturi 48.100 $ Pasageră prinsă cu 48.100 dolari nedeclarați la aeroportul din Chișinău pe culoarul verde
Ultima oră! Guvernul a abrogat patru hotărâri privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău

Guvernul a abrogat patru hotărâri privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Astfel, Executivul a anulat documentul prin care a fost inițiat parteneriatul public-privat pentru concesionare.

Foto: UNIMEDIA

Cele patru hotărâri abrogate sunt:

1.Hotărârea cu privire la iniţierea proiectului de parteneriat public-privat pentru concesionarea Î.S. „Aeroportul Internaţional Chişinău” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 126-129, art. 466) .

2. Hotărârea cu privire la aprobarea concesionării activelor Î.S. „Aeroportul Internaţional Chişinău” și a condițiilor concesionării acestora (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 122-124, art. 391).

3. Hotărârea pentru aprobarea Raportului privind derularea şi rezultatele concursului închis de selectare a concesionarului activelor Î.S. „Aeroportul Internaţional Chişinău” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 205, art. 817).

4. Hotărârea cu privire la reconfirmarea aprobării concesionării activelor Î.S. „Aeroportul Internaţional Chişinău” și a condițiilor concesionării acestora (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 221, art. 875).

Recent, deputatul Igor Munteanu a declarat că raportul parlamentar a constatat „ilegalități și vicierea procedurilor de pregătire și de semnare a contractului de concesionare” a Aeroportului.

Acordul de concesiune a Aeroportului Chișinău a fost semnat pe 30 august 2013, între Agenția Proprietății Publice și compania Avia Invest, fondată pe 2 august 2013, cu un capital social de 85,1 milioane de lei, divizat în părți egale între firmele rusești Habarovski Aeroport și Kolomenski Zavod, scria mold-street.com.


Pub