23,47 lei/l Benzina urcă la 23,47 lei/litru +7 bani motorină 20,27 lei/l ANRE weekend scumpiri pompă 5 PCCOCS investighează 5 moldoveni reținuți în dosarul asasinatelor la comandă din Ucraina 4 bărbați 1 femeie 20,17 lei/€ Euro în creștere la 20,17 lei Dolar 17,13 lei curs BNM oficial pentru weekend tendință ascendentă 50.000.000 lei Ceban acuză MF reținere 10 zile peste 50 mil lei din veniturile colectate în Chișinău obligație legală
(video) Judecătorii cer guvernării să le majoreze salariile conform hotărârii CC din 2022. Caraman: Chiar nu ați văzut că au crescut în ultimii doi ani?

Judecătorii cer guvernării majorarea salariilor magistraților în conformitate cu o hotărâre mai veche a Curții Constituționale. Subiectul a fost inclus primul în ordinea de zi a Adunării Judecătorilor de astăzi și votat de majoritatea celor prezenți.

Foto: captura foto

„E cel mai greu să găsești un motiv, pentru a argumenta un lucru evident. Cu toții știm că ziua este lumina, noaptea întuneric, apa este umedă, iar focul fierbinte. La fel de clar acest lucru ar trebuie să fie acest lucru și pentru hotărârile Curții Constituționale, care pot place sau pot displace, dar ele continuă să rămână obligatorii și trebuiesc respectae de toți, fără excepții. La 6 decembrie 2022, CC a hotărât că valoarea de referință a salariului judecătorilor trebuie să fie indexată în mod obligatoriu și să se bazeze cel puțin pe rata inflației la data adoptării Bugetului de stat pentru anul următor. De doi, această hotărâre nu este aplicată și nu este executată în mod integral. Singura noastră intenție este respectarea legii și consolidarea statului de drept, suntem deschiși la dialog constructiv cu autoritățile responsabile pentru implementarea acestei hotărâri. Persoanele care nu fac parte din sistemul nostru și care privesc activitatea noastră pot avea îngrijorări, ar putea să se întrebe: cum reușește să supraviețuiască un judecător cu un salariu de doar 19 mii lei și care nu cere o majorare timp de 5 ani consecutiv, în raport cu toate costurile care cresc continuu. Un astfel de judecător ar putea ridica mai multe semne de întrebare decât un judecător care solicită o indexare corectă a salariului său. Cetățenii se întreabă: „Cum poate un judecător să-mi apere drepturile, dacă el însuși se luptă cu probleme financiare sau nu este în stare să-și apere propiul drept?”. Înțelegem că uneori suntem criticați pe bună dreptate, totuși, există și critici care nu au legătură cu justiția, fiind motivate din alte interese. Să fie clar, nu cerem privilegii, ci doar respectarea legii și hotărârii CC, obligatorii pentru toți, inclusiv standarde de salarizare europene. Conform standardelor europene, salariul mediu al unui judecător începe între 2,5 și 3 salarii medii pe economie.

Asociația Judecătorilor, prin intermediul Adunării Generale a Judecătorilor și CSM vrea să deschidă acest dialog și să sublinieze importanța srpijinului societății în aceste demersuri

Abordăm 5 teme centrale:

- Importanța salariilor judecătorilor conform standardelor europene;

- Obligația Guvernului și Parlamentului de a executa hotărârea CC;

- Eliminarea discriminării în salarizare dintre judecători;

- Importanța srpijinului societății pentru salarii decente;

- Revenirea la legea anterioară privind salarizarea judecătorilor, calculată în baza salariului mediu pe economie.

Nu e un mesaj de război, e un mesaj de comunicare, care se bazează pe maturitate.

Solicităm ca Guvernul și Parlamentul să adopte, începând de anul curent, măsurile necesare pentru executarea hotărârii CC, încurajează CSM să adopte o poziție fermă și să inițieze un dialog constructiv cu autoritățile competente, pentru a identifica soluții rapide și eficiente pentru respectarea acestei hotărâri, solicită revenirea la legea anterioară privind ajustarea salariului judecătorilor, în funcție de salariul mediu pe anul precedent, eliminând opțiunea autorităților responsabile din procesul de calcul al salarizării judecătorilor. Totodată, îndemnăm judecătorii să rămână uniți și activi în apărarea drepturilor lor legale. La fel invităm societatea civilă să susțină respectarea statului de drept și a hotărârii CC”, a menționat Constantin Chilian, unul dintre magistrații prezenți la Adunarea Judecătorilor.

Președintele CSM, Sergiu Caraman, a venit cu o obiecție: „Chiar, stimați colegi, dvs nu ați văzut în perioada precedentă acțiuni din partea CSM în vederea, chiar nu am făcut noi solicitări în ședințele plenare ca hotărârea să fie executată? Chiar nu ați văzut, în acești doi ani, de când CSM este investit în funcție dialog constructiv cu reprezentații celorlalte puteri? Chiar nu au fost majorări salariale angajaților din sistemul judecătoresc? Chiar nu vedeți că situația la judecătoria Chișinău nu mai este așa cum a fost acum doi ani, mă refer la angajați și acum ei vin în funcții din considerentul că salariile sunt mai mari? Chiar nu vedeți că acum câteva săptămâni proiectul de buget entru 2025 nu prevedea nicio majorare salarială pentru judecători și nu ați observat că această majorare într-un final s-a majorat? Substratul nu-l cunaoșteți, dar c asigur că e o muncă asiduă pe care o întreprinde CSM, ca toate acestea să devină realitate. Se creează senzația că judecătorii consideră că CSM nu face nimic”.

„Chiar și după doi ani de la adoptare, hotărârea CC nu este executată în totalitate”, a spus, în replică, judecătorul Victor Sandu.

„Cu tot respectul față de dvs, doamna Pulbere, ca președinte al Adunării Generale, dar nimeni nu a pus la îndoială faptul că colegii v-au ales, respectăm decizia. Vă rugăm să respectați ceea ce deja au decis colegii, Adunarea Generală, care e suverană pe noi toți. Ni se ăncalcă un drept de mai bine de doi ani și noi tăcem. Eu personal sunt pentru acționarea în instanța de judecată, dar dacă astăzi 242 de colegi votează, dvs de ce tot încercați ba așa, ba așa? Spuneți că nu doriți să fie pus la vot”, a declarat judecătorul Alexei Paniș.

În cele din urmă, președinta Adunării Generale a Magistraților a pus la vot cele 5 solicitări exprimate de magistratul Constantin Chilian. Cu votul majorității judecătorilor, hotărârea a fost adoptată.


Magistrați din toată țara s-au întrunit, astăzi, la Adunarea Generală a Judecătorilor, care are loc la Palatul Republicii.


Pub