36,18 lei/l Motorină 36,18, benzină 31,67 lei/l — noile prețuri ANRE de mâine 159.700 lei 159.700 lei furate dintr-o singură escrocherie telefonică la Chișinău 1.900 1.900 de fermieri în incapacitate de plată, conform Ministrului Agriculturii 15 mln € 15 milioane euro riscă să fie pierduți dacă Linia Vulcănești-Chișinău nu intră în funcțiune
(video) Ploile au făcut ravagii în sudul republicii: Copaci căzuți peste case și conducte de gaz, iar vântul a smuls acoperișuri

Ploile torențiale cu vânt puternic din sudul republicii au făcut pagube. Potrivit IGSU, au fost afectate de furtună mai multe localităţi din raioanele Cahul, Basarabeasca, Ştefan Vodă, Căuşeni, dar şi UTA Gagauzia.

Ploaia şi vântul au făcut ravagii în raionul Basarabeasca. Aici salvatorii au fost solicitaţi pentru a efectua lucrări de deblocare după ce mai mulţi copaci au căzut pe drumuri, case de locuit, dar şi peste conducte de gaz. Și în municipiul Comrat s-au raportat copaci doborâţi.

Vântul puternic a smuls mai multe foi de ardezie, dar şi a deteriorat acoperişurile caselor de locuit în mai multe localităţi a raionului Basarabeasca. Conform datelor IGSU, 20 de foi de ardezie au fost smulse de rafalele de vânt de pe acoperişurile a două blocuri locative, dar şi a spitalului raional. În satul Săiţi al raionului Căuşeni intensificările vântului au deteriorat acoperişul din ţiglă metalică a sălii sportive a gimnaziului din localitate.

În oraşul Ceadîr –Lunga UTA Gagauzia salvatorii au deblocat două autovehicule, dar şi o conductă de gaz de sub copacii căzuţi. Recent, furnizorii de energie electrică au raportat deconectări în 85 de localităţi din raioanele afectate din sudul ţări, inclusiv raionul Cahul, Cantemir, Taraclia, Cimişlia şi Leova. Echipele de salvatori şi pompieri lucrează în regim intensiv în sudul ţării.

Comisiile pentru situaţii excepţionale raionale lucrează la faţa locului pentru estimarea prejudiciilor înregistrate.


Pub