În cadrul discuției, Premierul Maia Sandu a subliniat prioritățile actualului Guvern: promovarea oamenilor onești în funcțiile-cheie din sistemul executiv, lupta împotriva corupției, reformarea sistemului de drept, dar și investigarea fraudei bancare, asigurarea independenței justiției și mass-mediei, care să garanteze consolidarea Republicii Moldova drept un stat democratic și un partener de încredere, transmite Guvernul.
Totodată, prim-ministra l-a felicitat pe David-Maria Sassoli cu ocazia învestirii în funcția de președinte al Parlamentului European.
La rândul său, președintele Parlamentului European a confirmat sprijinul UE pentru ca Republica Moldova să implementeze cu succes agenda europeană asumată.
„Trebuie să demonstrați că aveți un sistem politic pluralist și acesta va fi primul act al credibilității dumneavoastră.”, a adăugat Președintele Sassoli.
La finalul întrunirii, Maia Sandu a lansat o invitație la Chișinău către președintele Parlamentului European, pe care David-Maria Sassoli a acceptat-o, spunând că va vizita Republica Moldova în curând.
Tot astăzi, Maia Sandu a ținut un discurs în Parlamentul European și a răspuns la întrebările europarlamentarilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!