„Oamenii din Republica Moldova în aceste trei decenii au demonstrat cât de mult țin la democrație. Oamenii noștri au reușit să protejeze, să salveze democrația în cele mai grele timpuri. Respectiv, în această țară noi respectăm democrația și alegerea oamenilor.
În același timp, democrația înseamnă și respect pentru lege. Toată lumea trebuie să respecte legea, mai ales cei care sunt într-o funcție publică, cei care au beneficiat de votul cetățenilor, acesta este mesajul meu. Și cei care au fost aleși trebuie să lucreze pentru interesul acestui stat, ci nu pentru interesul unor grupări criminale”, a spus președinta.
Evghenia Guțul, candidatul din partea Partidului Șor, a câștigat alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei.
La data de 9 mai, Poliția Republicii Moldova a anunțat că a sesizat Comisia Electorală Centrală din UTA Găgăuzia, despre acțiunile și încălcările constatate în procesul electoral, admise de un partid politic pe perioada campaniei electorale din regiune.
Oamenii legii au publicat un video din timpul acțiunilor și perchezițiilor desfășurate de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații al IGP, în cadrul unui dosar privind coruperea alegătorilor de către reprezentanții unei formațiuni politice în vederea determinării acestora de a vota un concurent electoral la alegerile din UTA Găgăuzia.
La data de 7 mai, ofițerii CNA, în comun cu procurorii anticorupție și angajații Inspectoratului Național de Investigații, au efectuat mai multe acțiuni de urmărire penală în cadrul unui dosar privind coruperea alegătorilor de către reprezentanții unei formațiuni politice în vederea determinării acestora de a vota un concurent electoral la alegerile din UTA Găgăuzia.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!