„Potrivit materialelor acumulate și a rezultatelor investigațiilor operate pe caz, s-a constatat că, în perioada martie – prezent, concurentul electoral vizat în prezenta cauză, precum și grupul său de inițiativă, ar fi acceptat cu bună ştiinţă mijloace financiare din partea unui grup criminal organizat, care ar fi fost și sunt utilizate pentru remunerarea ilicită a activiștilor implicați în campania electorală de alegere a bașcanului UTA Găgăuzia, precum și pentru determinarea alegătorilor să voteze pentru candidatul formațiunii. Din probatoriul administrat, s-a stabilit că pentru determinarea unui număr de 30 de alegători de a vota candidatura partidului Șor, fiecare activist era remunerat cu 15 000 lei.
În scopul documentării acțiunilor ilegale ale persoanelor implicate, au fost autorizate o serie de măsuri speciale de investigații în cadrul cărora a fost stabilit că, reprezentanții staff-ului electoral al candidatei partidului Șor ar fi comis încălcări ale legislației electorale precum: transportarea organizată contra plată a alegătorilor la secțiile de votare , plasarea afișajului electoral în locuri nepermise, dar și acceptarea unor mijloace băneşti despre care se presupune că au fost primite de la grupul criminal organizat şi nu au fost declarate la CEC.
În baza materialelor prezentate de către angajaţii INI, au fost autorizate percheziţii la domicilii, auto și oficiile formațiunii Comrat şi Vulcăneşti care au vizat 10 persoane. În urma acestora, au fost ridicate liste și înscrisuri cu informații despre persoane și mijloacele financiare achitate, numerar, telefoane mobile și alți purtători de informații.
Nicio persoană nu a fost reținută. Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală”, se arată în comunicatul CNA.
Partidul Politic „Șor” a declarat că șefii Organizațiilor Teritoriale din Găgăuzia și conducerea staffului electoral al candidatului Partidului Șor, Evghenia Guțul, au fost percheziționați și reținuți. „Regimul a recurs la șantaj, amenințări și rețineri, pentru a-i speria pe oameni și a-i determina să nu participe la protestele antiguvernamentale. Prin astfel de acțiuni, actuala guvernare demonstrează repetat că îi este frică de propriul popor, pe care l-a sărăcit și de care își bate joc în continuare”, se menționează în comunicatul formațiunii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!