19,94 lei/l Motorina scade cu 5 bani de mâine la 19,94 lei litrul, benzină la 23,19 lei, ANRE aprobă reduceri în context economic favorabil 25.000 Influencerul Nanu Danu reținut după plângerea lui Patric Hanganu, escrocherie cu 25 mii de euro în scheme auto, zeci de victime 19,60 lei Euro se menține la 19,60 lei, leul se apreciază ușor cu 0,009 lei față de ieri, impact asupra importurilor și bugetelor 72 ore Avocată de 54 de ani reținută 72 de ore după ce a transmis narcotice unui client în închisoare, 43 pastile descoperite
(video) BCS vrea Comisie parlamentară de anchetă pe Legea amnistiei. Grosu: Să așteptăm decizia CC, apoi ne alăturăm cu mare interes

Deputații fracțiunii BCS au solicitat, în ședința de astăzi a Parlamentului, introducerea pe ordinea de zi a subiectului privind crearea unei Comisii de anchetă, care să analizeze cum a fost posibilă eliberarea unor condamnați pe viață, fapt ce a bulversat opinia publică și a provocat un adevărat scandal și excluderea Olesei Stamate din PAS. Majoritatea parlamentară a considerat, însă, că o asemenea Comisie este prematură și că urmează să aștepte, întâi, expunerea Curții Constituționale pe acest subiect.

Foto: colaj

„Societatea a fost bulversată de eliberarea unor condamnați pe viață. Atât experții în domeniul juridic, cât și oamenii simpli discută, sunt nedumeriți de ceea ce se întâmplă. În acest context, fracțiunea BCS propune crearea Comisiei de anchetă parlamentare, pentru a analiza ce s-a întâmplat, anume acel control parlamentar, pentru a afla și a informa societatea ce unde, când, cine, de ce, pentru ce și cum s-au întâmplat aceste lucruri. Proiectul hotărârii de creare a acestei comisii este înaintat și solicităm să creăm această comisie, pentru a face o claritate în societate”, a declarat deputatul BCS Radu Mudreac.

Speakerul Igor Grosu i-a dat cuvântul deputatului PAS Igor Chiriac: „În varianta inițială a Legii amnistiei, care a fost aviată de Guvern și votată unanim de majoritate și opoziția parlamentară, legea nu a permis eliberarea deținuților condamnați la detenție pe viață și nimeni nu a fost eliberat în baza acestei legi. Vrem și noi să aflăm toate aspectele unor amendamente introduse la această lege, însă la moment pare prematur, având în vedere că, pe rolul CC este o sesizare, care a suspendat aplicarea unor amendamente și Legea. Suspendarea înseamnă că amendamentele comportă unele riscuri de neconstituționalitate. Chiar dacă CC nu s-a expus pe fond asupra cauzei, cred că e mai bine să așteptăm decizia CC, și pe baza celor constatate de Curte să revenim și să examinăm inclusiv circumstanțele și dedesubturile amendamentelor la Legea amnistiei”.

„Colegi, cu mare interes suntem gata să facem acest lucru, dar odată ce este la Curtea Constituțională, haideți, vă rog, să așteptăm decizia pe cele 3 amendamente suspendate din 4, apoi ne convocăm. Oricum CC va da și o soluție și noi va trebui să intervenim, fie modificăm, fie abrogăm etc. și revenim la acest subiect. Noi cu mare interes o să ne alăturăm inițiativei dvs”, a comentat și speakerul Igor Grosu.

Deputații BCS nu au fost de acord cu propunerea, așa că inițiativa a fost supusă procedurii de vot, acumulând doar 23 de voturi pentru.

Pe 4 aprilie 2025, deputata Olesea Stamate a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate și din fracțiune, care i-a cerut să-și depună mandatul de parlamentar.

Olesea Stamate, la rândul său, a anunțat că „a primit cu înțelegere” decizia foștilor săi colegi. „Cunosc adevărul și am sufletul împăcat: toate acțiunile mele au fost corecte și legale”, a declarat aceasta.

Ulterior, Stamate a dat de înțeles că deocamdată, nu planifică să-și depună mandatul de parlamentară, așa cum i-a cerut liderul formațiunii, Igor Grosu. „Așa cum am promis și în campania electorală, și în toate comunicările mele cu cetățenii, eu voi continua să lupt pentru dreptate și pentru justiție”, a declarat deputata.

Decizia PAS a venit după scandalul pe eliberarea din pușcărie a mai multor deținuți, condamnați pe viață, care a fost posibilă în urma unor modificări legislative promovate de Stamate încă în 2022, inclusiv la Legea amnistiei.

În context, liderul PLDM, Vlad Filat, susține că „Olesea Stamate este doar o piuliță în toată această guvernare incompetentă”. „Ea este de vină pentru că a propus niște modificări ce au permis mai multor criminali să ajungă la libertate, dar le-au votat toți deputații PAS. Acum ne întrebăm, ei citesc vreodată ce votează? Și dacă citesc, ei măcar înțeleg ceva?!”, a comentat fostul premier.

Și primarul de Chișinău, Ion Ceban, a venit cu o reacție după ce Olesea Stamate a fost exclusă din PAS, în contextul scandalului privind eliberarea din închisoare a unor persoane condamnate pe viață. „Este extrem de grav ceea ce s-a întâmplat și vă invit pe toți să vă dați demisia odată și odată, mamă de incompetenți ce sunteți, pentru că ați pus în pericol securitatea națională”, a declarat edilul într-un filmuleț postat pe rețelele de socializare.

Totodată, și fostul viceministru al Justiției Nicolae Eșanu a comentat scandalul cu Legea Amnistiei, subliniind rolul șefei statului în acest proces, căreia îi revine atribuția de a promulga legile votate de Parlament, ulterior acestea fiind publicate în Monitorul Oficial, moment din care intră în vigoare. „Autorii comunicatului și cei care au reacționat nu știu că procesul legislativ include și etapa promulgării sau nu au curajul să întrebe de ce erorile respective nu au fost depistate la etapa promulgării?”, se întreabă juristul.

Replici tăioase pe legea Amnistiei au avut loc și la ședința de vineri a Parlamentului. Deputatul PSRM Grigore Novac a declarat că deputații PAS „au dat cu nasul în greblă”, după ce au votat proiectul, iar acesta a dus la consecințe grave pentru societate - eliberarea criminalilor din detenție. La rândul său, deputatul PAS Igor Chiriac a intervenit și a propus „să fie identificate mecanismele cu care se va putea opera, pentru ca lucrurile care s-au întâmplat să nu se mai întâmple pe viitor”. „Nu umblați cu minciunica, că eu vă prind repede”, i-a răspuns socialistul.

În același context, deputata PAS Ana Racu, juristă de profesie, le-a cerut parlamentarilor din opoziție să nu „exagereze și catastrofizeze”, atunci când comentează scandalul iscat după ce s-a aflat că mai mulți condamnați pe viață, inclusiv pentru omoruri la comandă, au fost eliberați din penitenciare, în baza unei legi aprobate de partidul de guvernământ. „Indiferent că iese un interlop sau altul, avem un război în coaste, îți poate cădea o dronă în cap, nu mai catastrofizați”, a spus Racu.

Mai nou, Procurorul General Ion Munteanu a sesizat Curtea Constituțională pe modificările scandaloase la Legea amnistiei: „Sunt schimbări ce pot pune în pericol siguranța publică”.

Unul dintre cei eliberați a fost Alexandr Sinigur, condamnat în anul 2006 la detenție pe viață. La scurt timp, după ce societatea s-a scandalizat de aceste decizii, „Sinii” a fost reținut într-un alt dosar, în care figurează ca bănuit de comiterea unui omor.

Fosta președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a explicat că în 2008, PCRM a modificat Codul Penal, astfel încât pedeapsa pentru infracțiunile săvârșite de Alexandr Sinigur a fost redusă.

Fostul Procuror General, Alexandr Stoianoglo, s-a arătat indignat de decizie. „După grațierea traficanților de droguri, guvernarea a făcut pasul următor și a deschis ușa Penitenciarului Nr.17 și pentru interlopii condamnați pe viață. Pe ce temei și cine va răspunde dacă acesta recidivează”, a scris Stoianoglo.

Și fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a venit cu un comentariu. „A fost necesar Parlamentul să reducă pedeapsa pentru unele infracțiuni grave și deosebit de grave de corupție în 2024?”, a scris acesta pe rețele.

Mai nou, Olesea Stamate a venit cu mai multe explicații la amendamentele în baza cărora, mai mulți deținuți condamnați pe viață, inclusiv pentru omoruri la comandă, au fost eliberați din pușcăria de la Rezina. „Formularea referitoare la deținuții pe viață a fost modificată în lege pentru lectura II exact cum a propus Ministerul Justiției. Eu am semnat ambele amendamente, fără să pasez către cineva din colegi, așa cum practică unii la moment, deoarece nu era nimic dubios sau problematic, ele fiind propuse de instituțiile care implementau la acea etapă legea: MJ și ANP”, a punctat Stamate.

Și sentința lui Denis Russu, unul dintre condamnații în dosarul privind atacul armat asupra încasatorilor de la magazinul „Metro”, din mai 2014, a fost revizuită de instanță.

Iurie Radulov, cunoscut în lumea interlopă ca „Babior”, condamnat la detenție pe viață pentru 10 crime la comandă și 11 tentative de omor, a părăsit teritoriul Republicii Moldova, după ce a fost eliberat recent din pușcărie.

Deputata PAS, Olesea Stamate, a dezmințit informațiile că tatăl său, Coval Vladimir, a fost avocatul lui Radulov Iurie. Ea a precizat că tatăl său într-adevăr l-a reprezentat pe criminal în solicitarea privind aplicarea amnistiei, care însă a fost refuzată, atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, iar ultimul și-a schimbat apărătorul: „Orice interes personal al meu sau al apropiaților mei în acest subiect este doar o următoare bârfă, aruncată în spațiul public ca să mă discrediteze.”

În total, 24 de condamnați pe viață s-au ales cu sentința revizuită, dintre care 9 au fost eliberați, în 2024 și 2025.


Pub