22,91 lei/l Benzină coboară sub 23 lei/l la 22,91 lei/l, motorină 19,40 lei/l; noile prețuri ANRE pentru săptămână la pompă 12.636 lei Polița obligatorie medicală rămâne 12.636 lei în 2026, buget FAOAM de 19 mld lei votat în prima lectură de Parlament 19,85 lei Euro avansează la 19,85 lei în creștere cu 3 bani, dolar 16,94 lei în scădere, curs BNM pentru weekend 700 Peste 700 permise de conducere anulate pentru fraudă la examene teoretice la Bălți și Edineț; șeful ASP anunță 170 anchete
Miniștri noi și vechi, la consultări pe electorala PAS: Dorin Junghietu, fără carnet de membru de partid, printre aceștia

Miniștri noi și vechi din Guvernul Recean participă la consultările anunțate ieri de Partidul Acțiune și Solidaritate. Prinntre aceștia se numără și ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care nu este membru de partid.

Foto: Radu Marian/FB

„Amintesc că la PAS am început consultările publice pentru elaborarea programului electoral pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. La aceste evenimente, participanții vor putea propune politici și acțiuni pe care ar trebui să le implementeze PAS în următorii 4 ani.

Prima consultare va fi organizată miercuri, 21 mai 2025, începând cu ora 18.00, în Chișinău, pe adresa indicată în formular, pe subiectele INFRASTRUCTURĂ și ENERGIE. La consultări vor fi prezenți deputați/miniștri/secretari de stat. Pentru cei care nu pot să participe, dar vor să lase o propunere, vă rugăm să folosiți formularul indicat.

Reieșind din faptul că PAS are obiectivul să implementeze Planul pentru Moldova propus de președinta Maia Sandu în campania prezidențială din 2024, punctul de pornire al consultărilor publice îl va servi anume acest document, pe care îl puteți accesa în acest link-ul din primul comentariu”, a scris deputatul Radu Marian.

 

Mai sunt patru luni până la alegerile parlamentare, preconizate pentru 28 septembrie, iar în capitală au început să fie instalate panouri publicitare ale PAS, cu mesaje electorale. „Iarăși au ieșit cu amenințările”, „Au furat sloganele de la două partide!!! Slab cu imaginația”, au comentat internauții.

Liderul PAS, Igor Grosu, a susținut o conferință de presă, după ce în capitală au apărut panouri cu un mesaj din partea formațiunii de guvernământ. „Începem campania de informare și de discuții cu cetățenii, care va continua în lunile ce urmează”, a explicat Grosu.

Solicitați de UNIMEDIA pentru o reacție, reprezentanții PAS ne-au comunicat că, „toate cheltuielile vor fi reflectate în raportul financiar, conform legislației”.

Republica Moldova își va alege Parlamentul pe 28 septembrie 2025. Decizia a fost aprobată de deputații PAS, în cadrul ședinței plenare din 17 aprilie.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a explicat de ce majoritatea parlamentară PAS a decis să stabilească data alegerilor parlamentare pentru 28 septembrie: „Nu e nici frig, nici cald, copiii deja sunt la studii, iar părinții liniștiți”

Fracțiunea BCS a cerut ca alegerile parlamentare să aibă loc la finele lunii iulie, cea mai apropiată dată posibilă din punct de vedere legal, potrivit președintelui fracțiunii, Vlad Batrîncea. Amendamentul propus de Radu Mudreac nu a fost susținut, însă, în Comisia juridică. Același amendament a fost propus de Grigore Novac, în plenul Parlamentului.

„Împreună cu deputații PAS am înregistrat proiectul de hotărâre prin care se propune desfășurarea alegerilor parlamentare pe 28 septembrie”, a scris anterior președintele Parlamentului, Igor Grosu.

La 18 februarie, Dorin Junghietu a fost propus de premierul Dorin Recean Maiei Sandu spre numirea în funcția de ministru al Energiei.

La 19 februarie, noul ministru al Energiei, Dorin Junghietu, a depus jurământul de învestire în funcție. „Spor la treabă”, i-a urat șeful Guvernului, iar președinta Maia Sandu i-a mulțumit pentru că a acceptat „această provocare”.

Dorin Junghietu este expert în domeniul gazelor și energiei, cu o experiență profesională internațională de peste 16 ani în coordonarea și punerea în funcțiune a unor proiecte majore în domeniul energetic.


Pub