„Președinta încă o dată se află pe baricadă. Cred că înainte de fiecare discurs nu ar încurca să ia o pauză și să se gândească bine ce spune. Încearcă să toarne gaz pe foc și să aprindă un război politic. În anii 90, președinții intrau în contradicții cu Parlamentul și de fiecare dată, dacă nu mă înșeală memoria, Parlamentul ieșea învingător în dispute. Pentru că Parlamentul nu este sub controlul voinței președintelui”, a declarat Bolea.
Diacov a declarat că își dorește ca Maia Sandu să găsească o cale pașnică.
„Președintele trebuie să aducă pace și cooperare. Nu trebuie să existe acest război între instituția prezidențială, parlament și mai nou, Curtea Constituțională. Să cheme fracțiunile la consultări. Cred că sunt 80 de deputați cu care poți dialoga”, a declarat Diacov.
Totodată, deputatul PAS, Mihai Popșoi, a reiterat că PAS va susține toate demersurile președintei.
„Sunt mândru de decizia președintelui țării. Alegerea se dă între un grup de deputați care se tem de anticipate, care vor să continue furturile și decizia poporului de a-și alege viitorul”, a menționat Popșoi.
Între timp, Maia Sandu a anunțat că oamenii vor decide viitorul țării, în cadrul alegerilor anticipate sau în cadrul unui referendum de demitere a președintelui pentru refuzul de a desemna un candidat la funcția de prim-ministru.
CC a declarat neconstituțional decretul Maiei Sandu privind desemnarea, repetată, a Nataliei Gavrilița la funcția de premier.
Guvernul Gavrilița 1 a acumulat zero voturi în ședița din 11 februarie 2021. În timp ce premierul desemnat își prezenta programul la tribuna centrală, liderul PSRM , Igor Dodon anunța o nouă candidatură la funcția de premier. Pentru Mariana Durleșteanu au semnat 54 de deputați din PSRM, Pentru Moldova și independenți, care au și anunțat în plen că au creat o majoritate parlamentară în acest sens.
În același timp, Platforma DA a anunțat că îl vrea pe Andrei Năstase desemnat la funcția de premier, pentru a „nu permite învestirea unui Guvern de stânga”.
Președinta Maia Sandu a convocat consultări cu fracțiunile parlamentare, petru care a fost criticată că ar fi fost „formale și superficiale”, iar la final a anunțat că o desemnează din nou pe Natalia Gavrilița, întrucât „are dubii privind unele semnături ale unor deputați ce au fost depuse pentru o altă candidatură”. Asta chiar dacă o decizie a Curții Constituționale stabilește că președintele țării este obligat să înainteze la funcția de premier candidatul pentru care au semnat cel puțin 51 de deputați.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!