3.000.000 tone Trump și Putin acordă 3.000.000 tone motorină SUA-Rusia 12 morți Atac la aeroportul din Riad: 12 morți, 300+ răniți 5 call-centre Poliția perchezionează 5 call-centre în Chișinău, rețineri 26,7 °C Maximă de 26,7°C astăzi, cea mai caldă zi din octombrie
(video) Droguri de peste 2 milioane de lei, găsite de polițiști în urma unor percheziții în nordul țării: 9 persoane, reținute

Droguri evaluate la peste două milioane de lei au fost ridicate de polițiștii din Bălți, sub conducerea procurorilor Procuraturii municipiului Bălți, în urma unor percheziții la domiciliile suspecților, care ar face parte dintr-un grup criminal, specializat în comercializarea substanțelor interzise de diferite tipuri, prin intermediul magazinelor online și a aplicației Telegram.

Foto: captura ecran

Ca urmare a efectuării măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au stabilit că, în perioada lunilor august - octombrie curent, 9 persoane cu vârstele cuprinse între 21 și 30 ani au pus în circulație o cantitate de droguri în proporții deosebit de mari, pe care le realizau pe teritoriul mun. Bălți și în zona de nord a Republicii Moldova. Drogurile erau ascunse în locuri mai puțin aglomerate, iar coordonatele și fotografiile cu plasarea acestora erau transmise prin aplicația Telegram „operatorului” care deservea interesele grupului.

Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile suspecților, în cadrul cărora au depistat: 1,5 kg de PVP-sare,130 gr. de marijuana, 100 pastile cu efect psihotrop, telefoane mobile, cartele SIM, mijloace bănești, cântare electronice, un aparat pentru consumul drogurilor confecționat artizanal, materiale care urmau să fie utilizate pentru vânzarea substanțelor narcotice.

Valoarea drogurilor ridicate constituie aproximativ 2 milioane de ei. Toate persoanele suspectate de comiterea infracțiunii au fost reținute pentru 72 de ore, iar trei dintre ele au fost plasate în arest pe un termen de 30 de zile.

Potrivit legii penale, persoanele vinovate de „Circulația ilegală a drogurilor etnobotanicelor, sau analogilor acestora în scop de înstrăinare” riscă până la 15 ani privațiune de libertate.

În continuare sunt întreprinse acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane care au participat la comiterea infracțiunii, precum și aderența acestora la infracțiuni comise anterior.


Pub