79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) SUA: Atac armat într-un club LGBT din Colorado Springs. Cel puțin 5 morți și 18 răniți

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 18 rănite sâmbătă seara într-un atac armat într-un club de noapte frecventat de comunitatea LGBTQ în Colorado Springs, statul american Colorado, a anunţat duminică poliţia locală, transmite digi24.ro, cu referire la AFP şi Reuters.

Foto: Captură foto: Brian Sherrod/twitter

„A fost un atac armat într-un club local în această seară. Avem 18 persoane rănite şi cinci ucise”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei, Pamela Castro, citat de Agerpres.

Un suspect se află în custodia poliţei şi îi sunt tratate rănile după atacul de la Club Q, a precizat ea într-o conferinţă de presă.

Poliţia a primit primul telefon de alertă cu puţin înainte de miezul nopţii, a mai spus purtătoarea de cuvânt.

Pe pagina de Facebook, Club Q se declară „devastat de atacul absurd împotriva comunităţii noastre”. „Mulţumim pentru reacţia rapidă a clienţilor eroici care l-au imobilizat pe agresor şi au pus capăt acestui atac de ură”, adaugă Club Q.



Pub