Instituţia citată spune că războiul va creşte inflaţia în State în prima parte din 2027, cu 0.5 procente faţă de estimările anterioare. Această creştere se datorează, în principal, scăderii cantităţilor de petrol şi gaze naturale care trec prin strâmtoarea Ormuz, dar şi problemelor de transport prin Marea Roşie, generate de rebelii Houthi.
Estimarea este foarte apropiată cu ceea ce spusese Secretarul de Război Pete Hegseth, care declarase în faţa Senatului că vorbim de cheltuieli de 37.5 miliarde de dolari.
Cele mai mari cheltuieli se datorează nevoii uriaşe de muniţie, dar şi faptului că s-au pierdut echipamente militare serioase, ca număr şi performanţă.
Aceste cheltuieli nu includ şi costurile cu veteranii răniţi sau cu militarii ucişi în conflict.
Mai mult, discutăm de sute de milioane de dolari pierdute în atacurile iraniene asupra clădirilor militare şi diplomatice americane din Orientul Mijlociu.
Estimările sunt că aceste costuri ar putea creşte - conflictul ar putea intra într-o nouă fază "fierbinte", cu cheltuieli lunare pentru americani de 2-3 miliarde de dolari.
Până în acest moment, se estimează că Statele Unite au consumat două treimi din rachetele interceptoare pe care le aveau, iar refacerea stocurilor ar dura aproximativ cinci ani.
Costurile bugetare se „transformă” în costuri politice
Calculele vin într-un moment în care americanii se apropie de alegerile de la jumătatea mandatului, iar costul mare al războiului din Orientul Mijlociu se reflectă în cifrele slabe cu care sunt cotaţi republicanii. În acest moment, republicanii deţin majoritatea în Cameră şi Senat, dar poziţia lor se clatină.
Războiul început pe 28 februarie a intrat în a şaptea lună de desfăşurare şi nu se vede sfârşitul la orizont. Casa Albă a cerut o suplimentare de fonduri de 87.6 miliarde de dolari, în iunie. Cei mai mulţi bani ar fi trebuit să meargă către cheltuielile de război, însă Congresul nu a aprobat cererea.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!