Organizaţia Miss Nederland a anunţat că Rikkie Valerie Kollé, în vârstă de 22 de ani, a fost încoronată sâmbătă, în urma unei ceremonii la care au participat Miss Olanda 2022, Ona Moody, şi actuala Miss Univers, R'Bonney Gabriel din SUA.
Nathalie Mogbelzada din Amsterdam a câştigat locul întâi, în timp ce Habiba Mostafa a fost desemnată Miss Congenialitate, iar Lou Dirchs a fost desemnată Miss Social Media.
Kollé va fi a doua femeie transsexuală care va concura în competiţia Miss Univers, după spaniola Angela Ponce în 2018. Organizaţia-mamă a concursului permite femeilor transsexuale să participe la concurs din 2012.
Modelul şi actriţa, care a apărut anterior în emisiunea "Holland's Next Top Model", şi-a sărbătorit victoria într-o postare de sâmbătă pe Instagram.
"Este ireal, dar mă pot numi @missnederland 2023", a scris Kollé. "A fost un proces educativ şi minunat, anul meu nu mai poate merge prost. Sunt atât de mândră şi fericită încât nu pot să descriu", a continuat ea.
"Mi-am făcut comunitatea mândră şi am arătat că se poate". După ce a mulţumit juriului, colegelor ei finaliste, familiei şi prietenilor, Kollé le-a spus fanilor: "Şi oriunde te-ai afla în lume, vreau să fiu acolo pentru tine şi să fiu exemplul care mie însămi mi-a lipsit când eram mică. Haideţi să ne pregătim de @missuniverse. Sunt atât de emoţionată!". Concursul din 2023 va fi primul care va permite femeilor căsătorite şi femeilor cu copii să concureze.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!