Astronauta Christina Koch, în vârstă de 47 de ani, s-a întors pe Pământ vineri, după ce a participat la o misiune istorică în jurul Lunii, alături de trei colegi.
Momentul revederii cu câinele său, Sadie, a fost surprins de o cameră și a devenit rapid viral. Animalul pare să simtă că stăpâna sa se întoarce acasă, zgâriind ușa înainte ca aceasta să fie deschisă, relatează Daily Mail.
Reacţia câinelui care a cucerit internetul
În clipul postat de astronaută, ușa se deschide, iar Christina Koch se apleacă imediat în genunchi și își strigă câinele, imitând entuziasmul acestuia.
"Încă sunt destul de sigură că eu am fost partea mai fericită a acestei revederi", a scris Koch într-o postare publicată duminică.
"Sadie m-a învăţat tot ce trebuia să ştiu despre a fi un animal de suport emoţional. Nu mă aşteptam să îmi fie de folos", a adăugat aceasta.
Câinele pare copleșit de bucurie, aleargă în jurul ei și îi aduce o jucărie, într-un gest tipic de afecțiune.
O misiune istorică în jurul Lunii
Înainte de această revedere emoţionantă, Christina Koch a avut parte de o întoarcere spectaculoasă pe Pământ.
Capsula în care se afla a amerizat în Oceanul Pacific, în largul coastelor din San Diego, California, la ora 20:07 (ora locală), după ce a atins viteze de până la 40.200 de kilometri pe oră.
Koch a fost însoţită de astronauţii Reid Wiseman, Victor Glover şi Jeremy Hansen. Cei patru au înconjurat Luna şi au ajuns mai departe în spaţiu decât orice alt echipaj uman până acum.
Oficialii NASA au declarat că misiunea Artemis II a fost un succes total, capsula aterizând exact în punctul stabilit.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!