„Între timp, votanții PAS aplaudă acești incompetenți mincinoși și insultă pe toți cei care nu sunt de acord cu mizeria și haosul creat de aleșii lor...”, se arată într-un mesaj pe rețele.


La rândul său, și ex-judecătorul demis de Maia Sandu, Alexei Paniș a comentat declarația lui Mihai Popșoi.
„Așa arată Cretinismul juridic… și din păcate nu e moderat…
Avem filmul nostru „ужин с придурком” și spectacolul „Iubirea la proști”…

Mihai Popșoi și Ministerul de Externe, precum și Ministerul Justiției nu au venit cu reacții la acest subiect.
„La moment, în justiția Republicii Moldova au rămas magistrați doar cei moderat de corupți”. Afirmația îi aparține vicepremierului Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe.
Fosta judecătoare, Victoria Sanduța, l-a contrazis pe ambasadorul UE, Jānis Mažeiks, care declara acum câteva luni că „rezultatele reformelor în justiția moldovenească au depășit așteptările”. Mai exact, ex-magistrată crede că aceasta, de fapt, nici nu a început. „Ceea ce se întâmplă acum la noi e o tentativă de capturare și de subordonare politicului”, a menționat Sanduța.
Deși președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean, dar și mai mulți deputați din PAS au declarat public despre faptul că sunt nemulțumiți de progresele pe reforma justiție și aceasta ar fi, la moment, cea mai importantă problemă din țară, ministra Veronica Mihailov-Moraru susține că niciunul dintre oficialii de rang înalt nu i-a exprimat reproșuri ei personal în acest sens. „Nici într-un caz reforma justiției nu poate fi luată de la zero, pentru că este în plină desfășurare și trebuie să separăm competențele instituțiilor implicate în domeniu. Pe de o parte sunt Executivul, Ministerul Justiției sau Parlamentul, responsabile de elaborarea politicilor în domeniu și pe de altă parte avem instituțiile de forță sau de drept, cele care aplică legea, ca să avem rezultatele legilor respective”, a precizat ministra.
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, nu știe nimic despre o posibilă demitere a sa, deși anterior, surse din PAS au declarat că aceasta s-ar regăsi pe lista miniștrilor care urmează să plece din Guvernul Recean, după alegerile prezidențiale. „Nu am discutat cu prim-ministrul acest aspect, dar este decizia dumnealui și nu pot comenta”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!