23,32 lei/l Benzină scade la 23,32 lei/litru weekend cu 1 ban, motorină la 20,24 lei/l după decizia ANRE 47.200 8 bănuiți reținuți pentru șantaj cu capac sicriu la Căușeni, au extorcat peste 47.200 € în 4 ani 26.000.000 $ Percheziții CNA în Chișinău după vânzare ilegală a navei de 26.000.000 $, proprietar înșelat 5 kg Caz rar la maternitatea Soroca: bebeluș de peste 5 kg născut natural azi, monitorizare atentă
Proiectele de lege anunțate de Plahotniuc, transmise de Candu lui Dodon pentru promulgare

Președintele Parlamentului Andrian Candu a semnat, ieri, și a transmis pentru promulgare 9 legi aprobate prin angajare de răspundere a Guvernului, inclusiv proiectul despre acordarea a 600 de lei de Paști și un proiect care va permite indexarea pensiilor cu 5,3% din 1 aprilie curent, de aproape 2 ori mai mult decât după formula veche.

Foto: UNIMEDIA

Guvernul și-a asumat răspunderea pe mai multe legi la 7 martie curent, după înregistrarea proiectelor în Parlament.

De menționat că dacă legile vor fi promulgate, cca 610 mii de persoane vor beneficia de 600 lei, ajutor din partea statului, cu ocazia sărbătorilor de Paști. Totodată, proiectul pentru modificarea formulei de indexare a pensiilor prevede indexarea în funcție de media creșterii prețurilor pentru ultimii 3 ani.

Conform articolului 106 (1) din Constituția Republicii Moldova, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului, este votată de majoritatea deputaţilor.


Pub