5 call-centre Poliția perchezionează 5 call-centre în Chișinău, rețineri 26,7 °C Maximă de 26,7°C astăzi, cea mai caldă zi din octombrie 6.000 € CEDO condamnă Moldova: 6.000 € despăgubiri pentru lipsă independență CSM 157 mln € Guvernul avizează 157 mln € de la UE pentru reforme și investiții
Un bărbat cu ordin de restricție de la poliție, pentru că își bătea soția, o caută pe rețele: O dă drept dispărută, încercând să afle unde este

Un bărbat din capitală, cu ordin de restricție de la poliție, pentru că își bătea soția, o caută pe rețelele de socializare pe ea și pe fiica lor, pe care le dă drept dispărute, încercând să afle unde sunt acum. Tânărul a făcut o postare într-un grup de Facebook, în care cere ajutorul internauților. De cealaltă parte, Poliția a comunicat, pentru UNIMEDIA, că acesta are interdicție de a se apropia de victime.

Foto: poza simbol

Bărbatul a scris pe rețele că soția și fiica sa s-ar fi „pierdut”: Au plecat de acasă, pe 31 ianuarie, și nu s-au mai întors. Am aflat astăzi dimineață că, copilul se află într-o locație necunoscută, cu o persoană necunoscută, iar domnișoara din poză nu se știe unde este. Rog persoanele care știu unde se află copilul și domnișoara să îmi scrie în privat. Am fost și am depus cerere la poliție și niciun rezultat”.

Poliția, însă, comunică alte informații. „La IP Rișcani este înregistrat caz, însă nu pe dispariție. Femeia s-a adresat la poliție pe faptul că este agresată de către soț. Cazul este înregistrat, bărbatul are ordin de restricție, nu are dreptul să se apropie de femeie și de copil. Angajații Poliției în continuare întreprind măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a declarat, pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati.


Pub