„La momentul actual încă noi nu am primit oficial nota din partea colegilor autorității competente din Federația Rusă și de aceea nu mă pot expune în detalii asupra dăunătorilor și asupra regiunilor care au fost stipulate doar în comunicatul Rosselhoznadzor. Noi urmează să primi nota, să analizăm destul de atent fiecare notă, fiecare punct și la sigur dacă va fi necesară de consolidat unele controale ANSA pe domeniul fitosanitar o vom face. Și vom informa prompt colegii din Federația Rusă și vom analiza fiecare regiune în parte. Urmează să facem o analiză amplă”, a menționat Musteața.
„Să luăm în serios ceea ce a fost semnalat. Noi acuma am deschis semnificativ piața Uniunii Europene. Noi trebuie să ne preocupăm de calitatea produselor noastre și de menținerea piețelor pe care le avem. Înafară de aceasta noi trebuie să căutăm noi piețe de desfacere. Să intensificați controalele, dacă este nevoie de anumite soluții. Este practică în UE, se pot angaja companii care să certifice produsele de export”, a declarat prim-ministra, Natalia Gavrilița.
Rusia va interzice parțial importul de produse vegetale din Moldova din cauza încălcărilor de carantină, anunță Rosselhoznadzor.
Din 15 august, Rusia va interzice temporar furnizarea de produse vegetale din unele regiuni ale Republicii Moldova, a declarat Iulia Melano, consilier al șefului Rosselhoznadzor, citată de presa rusă.
„Motivul interdicției a fost detectarea repetată a obiectelor de carantină periculoase în produsele moldovenești care intră pe teritoriul Rusiei, despre care partea moldovenească a fost informată în mod repetat”, a explicat ea.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!