„Să facem un mic joc al imaginației. Anul 2020, campania prezidențială, președintele de atunci Igor Dodon lansează inițiativa „Ambasadorii Uniunii Euroasiatice” (sau BRICS, de exemplu). O inițiativă „apolitică”, exact în perioada 2020-2021 cu două campanii electorale. Președintele Dodon cere de la Ministerul Educației suportul în organizarea întâlnirilor cu profesorii și elevii din toate școlile din țară. V-ați imaginat? Sunt gata să pariez că doamna Sandu de atunci, nu cea de azi, ar ieși cu proteste în fața președinției. Iar toată presa liberă de atunci, nu cea de azi, zile la rând ar dezbate tema încercării de a introduce propaganda politică în școli. Doar că nici doamna Sandu nu mai este cea din 2020, nici presa „liberă”, nici societatea civilă. Din toată povestea frumoasă că Maia Sandu va fi altfel de președinte, ne-am trezit cu tone de minciuni, cinism, ipocrizie și standarde duble peste tot. Dar și cu încercări disperate de a ne ține de proști exact prin aceleași metode pe care le folosea Plahotniuc. Doamna Sandu, v-au trebuit exact 4 ani ca să deveniți Vlad Plahotniuc”, a punctat Natalia Morari.
Ministerul Educației a informat că, pe parcursul anului de studii 2024-2025, în instituțiile de învățământ general se desfășoară inițiativa „Ambasadori pentru UE”, organizată la propunerea Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. În acest context, MEC solicită directorilor de școli să organizeze activitățile respective și să asigure participarea elevilor și profesorilor la acestea.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!