18,82 lei/l Motorină scade la 18,82 lei/l, benzină 22,17 lei/l la pompă în noua săptămână conform top ieftiniri 30 Șef Poliție Centru a tras 30 focuri cu arma vineri noapte, șefi dați afară, Procuratura instrumentează 68.500 lei CSM Sergiu Caraman salariu lunar 68.500 lei dezvăluit în protestul judecătoarei Rusu la sediul CSM 2.980 Peste 2.980 încălcări depistate în weekend de poliție: 28 șoferi beți, 1.204 vitezomani, 737 ignorat prioritate
Maia Sandu, către polițiștii care au spus că susțin noul Guvern: „Înțelegem în ce condiții complicate a trebuit să luați această decizie”

Maia Sandu, noul premier votat de către deputații ACUM și PSRM, a transmis un mesaj către polițiștii care au anunțat astăzi că se vor supune noului Guvern votat de Parlament, în frunte cu Zinaida Greceanîi.

Foto: UNIMEDIA

„„Nu vă temeți, fiți demni!” - acesta este îndemnul polițiștilor care astăzi au ales să fie de partea cetățenilor, a legii și a noului Guvern învestit. Este un îndemn care acum trebuie să răsune în toate instituțiile statului.

Înțelegem în ce condiții complicate a trebuit să luați această decizie. Cunoaștem care este starea de lucruri în poliție și în toate structurile de forță și presiunile enorme la care sunteți supuși dvs. și camarazii dvs. Știm că în structurile de forță ordinul se execută, nu se discută, dar acum singurul ordin legal este cel al ministrului învestit, Andrei Năstase, și al noului șef IGP, Gheorghe Balan.

Prin acțiunea de a sprijini noul guvern legitim, dumneavoastră, pe lângă faptul că ați dat dovadă de demnitate, curaj și devotament, ați respectat Constituția și legea. Avem încrederea deplină în faptul că veți servi cetățenii cu onoare și de acum înainte”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

În această seară, un grup de polițiști a anunțat că se vor subordona noului șef al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Balan, numit de ministrul de Interne din Guvernul Sandu, Andrei Năstase.


Pub