Artista a decis să-și țină în suspans urmăritorii. Abia la două săptămâni după naștere, cuplul a făcut public pentru întreaga țară numele ales pentru nou-născută.
„Numele era pregătit demult. La mine era pregătit de când aveam eu 10 ani. Mi-a plăcut atunci foarte mult o actriță și am zis că dacă o să am o fetiță, o să-i pun acest nume. L-am anunțat și pe iubitul meu care este numele preferat pentru fetiță, iar el a venit cu numele lui”, a relatat Dianna Rotaru.
„Eu am vrut să moștenească și numele mamei mele, la care țin foarte mult. Emilia este numele mamei mele”, a mărturisit Rareș Crăciun.
„Într-un final, i-am pus numele Laura-Emilia”, au spus Dianna și Rareș.
La externarea din maternitate, iubitul i-a organizat Diannei un moment remarcabil. „Am pregătit o surpriză pentru Diana, cu îngerași, copilași îmbrăcați frumos, cu flori, cu muzică specifică”, a povestit Rareș.
„Pentru mine, momentul a fost WOW! Eu am coborât, știam că mă așteaptă ai mei și când am ieșit din ascensor cu bebelița deja îmbrăcată destul de gros, într-o hăinuță de lână, m-au întâmpinat copilașii cu flori, cu bucurie. Am început să plâng. Toată viața mea am visat să port acest nume, de mamă”, a mărturisit interpreta.
În luna septembrie, Dianna Rotaru a anunțat că urmează să devină mămică pentru prima dată.
La 3 decembrie 2023, artista a adus pe lume o fetiță.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!