23,47 lei/l Benzina urcă la 23,47 lei/litru +7 bani motorină 20,27 lei/l ANRE weekend scumpiri pompă 5 PCCOCS investighează 5 moldoveni reținuți în dosarul asasinatelor la comandă din Ucraina 4 bărbați 1 femeie 20,17 lei/€ Euro în creștere la 20,17 lei Dolar 17,13 lei curs BNM oficial pentru weekend tendință ascendentă 50.000.000 lei Ceban acuză MF reținere 10 zile peste 50 mil lei din veniturile colectate în Chișinău obligație legală
„Moldova a avut la București în acești ani grei un prieten de nădejde”. Maia Sandu, mesaj pentru Klaus Iohannis, după ce acesta a demisionat

Președinta țării, Maia Sandu, a adresat un mesaj de mulțumire fostului șef de stat al României, Klaus Iohannis, după ce acesta a demisionat din funcție. „Republica Moldova a avut la București în acești ani grei un prieten de nădejde”, a scris Sandu pe rețele.

Foto: Facebook

„Relațiile dintre cele două maluri ale Prutului sunt astăzi mai puternice și mai cuprinzătoare ca oricând.

Republica Moldova a avut la București în acești ani grei un prieten de nădejde. În timpul mandatului președintelui Klaus Iohannis, am putut să contăm mereu pe ajutorul României - de la furnizarea de energie la proiecte de infrastructură locală în satele noastre, de la vaccinuri în pandemie la construcția de noi poduri, la propriu și la figurat. Economia noastră este mai puternică datorită investițiilor românești - iar multe din școlile și grădinițele noastre arată mai bine datorită sprijinului generos de care am beneficiat.

Drumul nostru european nu ar fi fost posibil fără susținerea sinceră și necondiționată a României.

În numele cetățenilor Republicii Moldova, îi mulțumesc președintelui Klaus Iohannis pentru tot ce am realizat împreună. Am convingerea că pe acest fundament solid vom continua să clădim un viitor sigur și prosper, uniți de aceeași limbă, istorie, cultură, valori și aspirații”, a scris președinta țării pe rețele.


Pub