4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Jens Stoltenberg se pregătește pentru o nouă funcție la nivel internațional: Ce post va ocupa, după plecarea din NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va deveni următorul preşedinte al Conferinţei de Securitate de la Munchen, au confirmat joi mai multe surse pentru agenția germană de presă DPA, primele relatări despre acest subiect apărând în publicaţiile Politico şi Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND), scrie hotnews.ro.

Foto: Profimedia

Nu există încă nicio confirmare oficială. Un purtător de cuvânt al Conferinţei de Securitate de la Munchen (MSC) a declarat pentru DPA că, din principiu, nu comentează problemele legate de personal.

De asemenea, nici NATO nu a comentat. Se aşteaptă ca Stoltenberg să preia rolul de preşedinte al MSC după reuniunea din februarie 2025 a acestei conferinţei internaţionale de securitate.

Cu Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, cea mai mare conferinţă din lume privind politica externă şi de securitate va fi condusă de un non-german. Conferinţa de Securitate de la Munchen a fost fondată în 1963.

În fiecare februarie, oficiali politici şi din apărare de rang înalt se adună în sudul Germaniei pentru a dezbate probleme de securitate internaţională.

Actualul preşedinte al MSC este Christoph Heusgen, fost ambasador al Germaniei la Naţiunile Unite între 2017 şi 2021. Înainte de aceasta, Heusgen a fost consilier de politică externă al fostului cancelar german Angela Merkel din 2005.

Heusgen a preluat preşedinţia MSC de la Wolfgang Ischinger abia în 2022. Ischinger este preşedintele Consiliului Fundaţiei MSC şi a creat fundaţia în 2011.

RND a raportat că Ischinger l-ar fi descris pe Stoltenberg ca fiind „cea mai bună alegere” pentru acest post.

Stoltenberg este cel mai înalt oficial NATO din 2014 şi va fi înlocuit de fostul prim-ministru olandez Mark Rutte la 1 octombrie.


Pub