22,64 lei/l ANRE anunță scumpiri de mâine la benzină; motorina urcă și ea 870 CI românești reținute la frontieră; cazuri de domicilii fictive 500 Mită medie pretinsă de funcționari SFS; percheziții CNA în desfășurare 19,8433 lei/€ Leul se întărește ușor; cursul BNM pentru moneda unică de azi
Dodon: Maia Sandu a obținut victorie doar prin abuzuri, încălcări și amenințări, iar noi ne vom adresa la CEC și CC. Guvernarea a fraudat, iar pentru asta va plăti

Fostul președinte, liderul Partidului Socialiștilor din Moldova, Igor Dodon, susține că „guvernarea a admis mai multe încălcări în cadrul scrutinului”. „Socialiștii se vor adresa în aceste zile la CEC și CC. Guvernarea a fraudat și, inevitabil, va plăti politic și juridic pentru aceste fraude”, a menționat Igor Dodon.

Foto: UNIMEDIA

„Vreau să le mulțumesc tuturor cetățenilor care în aceste alegeri au votat pentru candidatul opoziției, pentru domnul Alexandr Stoianoglo. Noi, cei care am dorit schimbare și dreptate pentru țară, am fost foarte mulți. Și noi, de fapt, am câștigat moral și politic. Candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, este președintele ales de majoritatea cetățenilor care locuiesc aici, acasă, în Republica Moldova. El este președintele ales în țară. 

În timp ce Maia Sandu a obținut o victorie doar în cifre și numai cu suport din afara țării. Ea este aleasa Diasporei, fiind respinsă de cetățenii care au trăit nemijlocit patru ani sub guvernarea ei, care au suferit sub guvernarea ei. Maia Sandu a obținut un rezultat forțat, prin abuzuri, încălcări, amenințări, sperietori și utilizare dictatorială a resurselor și instituțiilor statului.  Este un rezultat care pune la îndoială legitimitatea Maiei Sandu ca președinte. Ea se află în funcție nefiind aleasă de locuitorii Republicii Moldova. În aceste alegeri, cetățenii au arătat că guvernarea PAS nu mai are o susținere largă acasă, iar asta înseamnă că la parlamentarele din 2025 puterea politică în Republica Moldova se va schimba. Lumea e sătulă de abuzurile și de incompetența celor din PAS.

Maia Sandu a fost din nou salvată de diasporă, de Soros, de ambasade, de vizitatori străini și de manipulările ei obraznice. Din disperare și din frica de a pierde, în această campanie electorală ea și-a arătat fața adevărată. Maia Sandu a reușit să asocieze parcursul european cu abuzul, cu ilegalitățile, cu minciuna, cu disperarea și cu iresponsabilitatea. O țară întreagă a înțeles că pentru ea scopul personal scuză mijloacele, iar fără de aceste mijloace antidemocratice, Maia Sandu ar fi pierdut alegerile cu un scor categoric.

Vreau să cred că cetățenii au învățat multe lecții importante în această campanie electorală. Ei au aflat despre ipocrizia și falsitatea unor lideri politici, care au avut mesaje confuze, prin care au ajutat-o indirect pe Maia Sandu. Cetățenii au înțeles că Moldova nu este un stat democrat și totodată ei au simțit că această putere politică rușinoasă poate fi dată jos. Iar aceste lecții vor fi foarte utile la anul, când moldovenii vor decide soarta țării la alegerile parlamentare. Atunci se va realiza ceea ce am început acum – demolarea regimului dictatorial PAS. Pe 3 noiembrie, țara a demonstrat că nu mai vrea să rabde nedreptatea și dorește o schimbare. Aceste dispoziții de revoltă ale cetățenilor se vor accentua, pe măsură ce Maia Sandu și guvernarea PAS se vor comporta la fel de abuziv, cinic și incompetent cum au făcut în anii precedenți. „Vremurile bune” ne vor sufoca încă o perioadă. Dar zilele lor sunt totuși numărate. Votul din 3 noiembrie a fost acea lovitură care a clătinat grav guvernarea PAS, iar prăbușirea ei se va produce la mijlocul anului viitor, când se va crea o altă majoritate parlamentară, o majoritate a opoziției. Atunci Moldova va decide definitiv.

P.S. În următoarele zile socialiștii se vor adresa la CEC și Curtea Constituițională referitor la multiplele încălcări admise de guvernare în acest scrutin prezidențial, fixate inclusiv de observatorii internaționali. Guvernarea a fraudat și, inevitabil, va plăti politic și juridic pentru aceste fraude.


Partidului Socialiștilor din Moldova, Igor Dodon, susține că Alexandr Stoianoglo „este adevăratul învingător al alegerilor prezidențiale din Moldova”. „Poporul Moldovei se simte trădat și jefuit, iar cetățenii vor lua o decizie definitivă la viitoarele alegeri parlamentare”, se arată în comunicatul emis de PSRM.

Maia Sandu a câştigat un al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova, anunță CEC, după procesarea a 100% din voturi din turul II al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat ieri, 3 noiembrie.

Scrutinul din turul II al alegerilor prezidențiale, desfărurat ieri, 3 noiembrie, a fost validat, informează Comisia Electorală Centrală (CEC).

Potrivit ultimelor informaţii oferite de Comisia Electorală Centrală (CEC), în urma procesării a 2212 procese verbale din totalul de 2219, Maia Sandu câștigă al doilea mandat de Președinte al Republicii Moldova.

Pe 3 noiembrie, moldovenii și-au ales Președintele țării pentru următorii patru ani de zile. Lupta finală politică s-a dat între candidata înaintată de partidul de guvernare, PAS, Maia Sandu, actuala șefă a statului și fostul Procuror General, Alexandr Stoianoglo, înaintat și susținut de Partidul Socialiștilor. Cum a decurs procesul de vot, vedeți pe UNIMEDIA.


Pub