6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Au încercat să treacă vama cu transportul destinat persoanelor cu dizabilități: Ce alte încălcările ale legislației au fost depistate în ultimele două săptămâni la frontieră

În rezultatul controalelor ulterioare finalizate în perioada 31 ianuarie – 11 februarie Serviciul Vamal a constatat apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de 317,15 mii lei. Au fost constatate mai multe încălcări ale legislației vamale.

Foto: Serviciul Vamal

Printre acestea, prin intermediul asistenței administrative internaționale în domeniul vamal s-a stabilit că, la momentul vămuirii, a fost acordată neîntemeiat scutirea de taxă vamală în baza originii preferențiale a mărfurilor, comunică Serviciul Vamal.

S-a depistat atribuirea eronată a codului tarifar al mărfurilor importate, fapt ce a condus la scutirea neîntemeiată de TVA (20%).

„Au fost utilizate autovehiculelor destinate transportării persoanelor cu dizabilități de către alte persoane decât cele autorizate.

Ca rezultat al conformării voluntare a 5 agenți economici, prin depunerea în adresa organului vamal a cererilor privind anularea tratamentului tarifar preferențial; modificarea valorii în vamă a mărfurilor în baza contractelor de leasing; precum și privind scoaterea de sub supraveghere vamală a mărfurilor (terminale de plată, tractoare pentru semiremorci, materie primă medicamentoasă), importate cu beneficierea de facilități fiscale și vamale, au fost recalculate drepturile de import corespunzătoare”, arată comunicatul emis.


Pub