Preşedintele american Donald Trump a declarat că va impune tarife vamale de 25% la exporturile Indiei, în ciuda negocierilor comerciale aflate în curs. El a spus ca unul dintre motivele deciziei sale este acela ca India este unul dintre cei mai mari cumpărători de energie rusească. Vestea este o lovitură pentru India, care a depus eforturi timp de mai multe luni pentru a obține un acord.
SUA au impus pe 2 aprilie tarife de 26% asupra exporturilor indiene, dar apoi le-au suspendat pentru a permite celor două părți să ajungă la un acord comercial. Termenul limită expiră pe 1 august. În ultimele săptămâni, Trump a încheiat acorduri cu principalii parteneri comerciali ai SUA, care prevăd un prag general de tarife vamale între 15% și 20% și includ o serie de angajamente privind extinderea accesului pe piață pentru produsele americane și atragerea de investiții străine.
Potrivit Bloomberg India intenționează să continue negocierile cu Statele Unite privind un acord comercial chiar dacă Donald Trump impune tarife vamale asupra bunurilor indiene săptămâna aceasta.
Trump a anunţat miercuri că Statele Unite vor impune taxe vamale de 25% asupra importurilor din India începând cu data de 1 august, plus o penalitate aplicată acestei ţări pentru că menţine legături comerciale semnificative cu Rusia şi pentru că achiziţionează masiv echipamente militare ruseşti.
„Deşi India este prietena noastră, de-a lungul anilor am făcut relativ puţine afaceri cu ei, întrucât taxele lor vamale sunt mult prea mari, printre cele mai mari din lume, şi au cele mai stricte şi enervante bariere comerciale netarifare dintre toate ţările", a susţinut Trump într-o postare pe Truth Social.
Mai mult, „întotdeauna au cumpărat marea majoritate a echipamentului lor militar din Rusia şi sunt cel mai mare cumpărător energie al Rusiei, împreună cu China, într-un moment în care toată lumea doreşte ca Rusia să oprească crimele în Ucraina, a adăugat preşedintele american, folosind pe alocuri majuscule, în stilul său obişnuit.
Trump a anunţat că, din aceste motive, în plus faţă de taxele vamale de 25%, Statele Unite vor impune Indiei o penalitate, despre care nu a oferit detalii. Într-un mesaj ulterior, el a adăugat că SUA înregistrează un „deficit comercial enorm" în relaţiile comerciale cu India. Oficialii indieni nu au comentat imediat anunţul lui Trump, care afirma în urmă cu câteva săptămâni că Statele Unite se apropiau de încheierea unui acord comercial cu India.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!