79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Andrei Năstase s-a dezlănțuit și amenință cu judecată pe cei care vor arunca cu „acuzații de corupție”. Verbițchi: Dinu, tu ești președinte doar pentru că Năstase nu a candidat

Președintele fondator al Platformei DA , Andrei Năstase, și colegii săi municipali au susuținut astăzi, 22 decembrie, o conferință de presă prin care eu anunțat că majoritatea consilierilor municipali Chișinău ai formațiunii își depun demisia. Totodată, Năstase a menționat că nu este pentru prima dată când președinte de partid, Dinu Plîngău, care împreună cu Andrei Spînu de la PAS sugerează societății că aleșii locali care au votat aceste proiecte de dezvoltare zonală și regională ai orașului ar fi corupți”. 

Foto: captură video

Consilierul Ruslan Verbițchi: Dinu, știi care era șansa Marocului să ia cupa? Să nu participe Franța și Argentina. Tu ești președinte, pentru că nu a candidat Năstase. 

Năstase: Din acest moment oricine va emite acuzații mincinoase și insinuate la adresa în acestor domni și doamne cu privire la demnitate lor, va fi citat în instanța de judecată. Mesajul mediatic trebuie să înceteze iar societatea noastră trebuie să-și dorească normalitatea ca stare de agregare principială și emoțională.

Andrei Năstase: Partidul nostru riscă să dispară din viața politică și publică a Republicii Moldova, sute de mii de oameni alături de care rămânem ca stare de spirit au făcut acest partid în stradă iar o mână de inconștienți l-au dărămat în câteva luni.

Năstase: Am fost loviți pentru a doua oară de acest președinte de partid, Dinu Plîngău, care împreună cu Spînu de la PAS sugerează societății că aleșii locali care au votat aceste proiecte de dezvoltare zonală și regională ai orașului ar fi corupți. Dinu Plîngău și o parte din anturajul său nu sunt decât victimele PAS-ului, nu sunt decât victimile lui Andrei Spînu și a grupului de interese de la Guvern. Pentru că acest Spînu a emis un act prin care spune că tot ce se mișcă acolo la Consiliul Municipal trebuie să trecă pe la el. 

Năstase: PUZ este o temă la fel de falsă cum a fost cândva la sfârșitul anului curent cum a fost cazul cu UNIC. Amintiți-vă vă rog câte zoi mediatice și politice au fost vărsate atunci pe deputații a unor oameni care au decis și aici vorbesc despre consilierii municipali, au decis să respecte legea și autoritatea lucrurilor. Cazul cu PUZ-urile, explicăm pentru aceiași analfabeți funcționali însemnă Plan Urbanistic Zonal, însemnă proiect de dezvoltare elaborat prin munca a zeci de experți profesioniști.

Andrei Năstase: Transparența este un lucru esențial. Organizăm acestă conferință pentru că în spațiul public sunt lansate artificial niște teme de anticorupție false, se vede cu ochiul liber acest lucru. 

Urmărește live pe UNIMEDIA: 

Biroul Politic Național al Platformei Demnitate și Adevăr anunță retragerea sprijinului politic Fracțiunii Platforma DA din Consiliul Municipal Chișinău.

Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău a convocat de urgență ședința Biroului Politic Național, după ce Platforma DA din CMC și-au dat votul pentru PUZ-uri. „În cadrul ședinței Consiliului Municipal sunt dezbătute 6 PUZ-uri controversate, care au stârnit o reacție negativă în societate și interesul presei”, a menționat Plîngău.


Pub