Delegația Omanului, condusă ambasadorul acestei țări în Rusia, se pregătea să intre în Marele Palat al Kremlinului când un ofițer FSO, serviciul de protecție și pază al Rusiei, a observat că unul dintre delegați avea un pumnal.
Andrei Kolesnikov, corespondent al ziarului Kommersant, a povestit cum s-a desfășurat dialogul dintre cei doi.
„Ce este asta?”, a întrebat ofițerul FSB.
„Cadou”, au spus membrii delegației, care vorbeau rusă. „Cadou, sincer!”.
„Cine vrea un cadou?”, a întrebat ofițerul.
„Putin! Președintele Rusiei!”, au spus delegații.
Ofițerul FSO le-a spus că nu se procedează astfel cu un cadou pentru Putin și a confiscat pumnalul.
Sultanul Omanului, Heisam bin Tariq Al Said, a fost primit ieri la Kremlin de către Vladimir Putin. Cei doi oficiali au semnat mai multe documente.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!