40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 127 drone Atac masiv pe Sankt Petersburg: 127 de drone ucrainene interceptate, terminal petrolier și centru de date în flăcări 2.500 €/lună Job la Polul Sud: 2.500 €/lună pentru 6 luni printre pinguini, la baza Port Lockroy din Antarctica
(video) Șoferul BMW-ului, care nu a permis trecerea unei ambulanțe kilometri în șir, a fost identificat și sancționat

Șoferul unui automobil marca BMW, care nu a lăsat, intenționat, să fie depășit de o ambulanță ce se îndrepta spre unitatea medicală cu un pacient la bord, a fost identificat și sancționat.

Foto: Martor ocular

Întâmplarea a fost filmată în dimineața zilei de duminică, 17 mai 2020, în localitatea Seliște din raionul Leova. Din imaginile video publicate pe o rețea de socializare, se vede cum șoferul nu permite unei ambulanțe să-l depășească, deși avea semnalele sonore şi luminoase incluse.

Potrivit martorilor, șoferul BMW-ului a procedat astfel pe o distanță de mai mulți kilometri.

Astăzi, Direcția de patrulare Sud a Inspectoratului Național de Securitate Publică a anunțat că șoferul cu pricina a fost identificat și sancționat cu 900 de lei și 4 puncte de penalizare.

Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 36 de ani. El și-a recunoscut vina.

În acest context, INSP amintește șoferilor și pietonilor că mașinile cu regim prioritar în trafic au prioritate și sunt obligați să cedeze trecerea acestora.

Amintim că luni, site-ul Autoblog au relatat despre conducătorul automobilului negru de marcă BMW, care nu a lăsat intenţionat ca să fie depăşit de o ambulanţă. Potrivit informațiilor inițiale, încercările ambulanței de a depăși automobilul ar fi durat aproximativ 30 de minute.


Pub