79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
O clinică privată, acuzată de procurori de evaziune fiscală de peste 3 mil. lei: PCCOCS a contestat decizia judecătorilor de a anula reluarea urmăririi penale la CA

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a contestat la Curtea de Apel Chișinău încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, care a anulat reluarea urmării penale în privința uneia din cele mai mari instituții medicale private de diagnostic din țară. Potrivit procurorilor PCCOCS, instituția nu ar fi achitat la stat impozite de peste 3,3 milioane lei, în perioada 2016-2018. Mai exact, evaziunea fiscală s-ar fi produs prin manipularea memoriei echipamentelor de casă și control instalate la instituția vizată.

Foto: procuratura.md

„Acum, instanța de judecată a anulat atât ordonanța procurorului-șef interimar PCCOCS de reluare a urmăririi penale, cât și ordonanța procurorului general interimar care a respins contestarea avocatului instituției.

Prin urmare, eforturile de reluare a urmăririi penale ce urmează a fi examinate la Curtea de Apel Chișinău au drept scop efectuarea întregului set necesar de investigații și acțiuni de urmărire penală în vederea probării faptelor cercetate și încasării în folosul statului a pretinsului prejudiciu cauzat.

Între timp, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, instituția vizată se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, menționează reprezentanții Procuraturii.


Pub