Potrivit diplomatului rus, această strategie reprezintă o amenințare serioasă la adresa securității regionale. Lipaev susține că Occidentul încearcă să se implice tot mai activ în conflict, în speranța de a-i schimba cursul prin escaladarea tensiunilor, notează ziarul rus.
„Utilizarea teritoriului statelor membre ale alianței (NATO) cele mai apropiate de Rusia, inclusiv România, este considerată unul dintre instrumentele unei astfel de intervenții. Din acest motiv, militarizarea României este în plină desfășurare”, a declarat Lipaev în interviul acordat agenției RIA Novosti.
Diplomatul rus a făcut referire și la desfășurarea pe teritoriul României a unor elemente ale sistemului american de apărare antirachetă, la extinderea bazelor militare și la creșterea prezenței NATO.
Izvestia mai notează că ambasadorul Rusiei în România a subliniat în mod special că baza aeriană Mihail Kogălniceanu se află la mai puțin de 400 de kilometri de Sevastopol, portul strategic al peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!