22,51 lei/l Prețul benzinei stabilit de ANRE pentru mâine; motorina e 19,30 4 Victimele carnagiului de la Bahmut; expertizele se fac în România 19,6919 lei Cursul BNM pentru euro; moneda unică urcă, dolarul coboară 1.500 Suma pregătită pentru evadare; angajatul P-13, condamnat
(video) Buzu rămâne în funcția de ministru al Muncii? Cum răspunde oficialul

Ministrul în exercițiu al Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat că, indiferent cine va prelua acest portofoliu, este important ca reformele începute în cadrul instituției să fie continuate. Oficialul nu a precizat dacă își va păstra funcția, menționând că următorul prim-ministru are dreptul să-și formeze propria echipă. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la Vocea Basarabiei.

Foto: anticoruptie.md

„Urmează să fie oferite clarificările de către persoana care urmează a fi desemnată oficial în calitate de prim-ministru. Această persoană urmează și are tot dreptul să își creeze echipa de miniștri. Și, din câte am înțeles, urmează, în zilele următoare, să fie anunțată noua garnitură de miniștri. De aceea, cred că încă un pic de răbdare, și acest mister legat de cine și ce portofoliu urmează să coordoneze în următorul guvern va fi clarificat.

Noi, la echipa Ministerului Muncii și Protecției Sociale, am pornit mai multe reforme. Chiar dacă am avansat în ele, efortul acesta trebuie să continue. Indiferent de cine va fi ministru sau ministră în domeniul Muncii și Protecției Sociale, este important ca viteza, turațiile să continue.

Și eu nu cred în elementul acesta că nu există persoane care nu pot fi schimbate și așa mai departe. Am văzut când a fost făcută rocada la minister, după ce a plecat ministrul Spătari din funcție, el a rămas în echipă, noi am lucrat împreună. Fiecare persoană, dacă vrea să contribuie, poate să contribuie din diferite poziții”, a declarat Buzu.

Lista noului cabinet de miniștri, pe care urmează să o prezinte candidatul anunțat la funcția de premier, Alexandru Munteanu, pare să fie gata. Cel puțin șefa statului Maia Sandu o cunoaște deja și spune că nu toți dintre actualii miniștri își vor păstra fotoliile.

Pe 14 octombrie, Partidul Acțiune și Solidaritate a anunțat că îl va propune pe omul de afaceri Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru, după validarea mandatelor de deputați și constituirea noului Parlament.

Ulterior, Alexandru Munteanu a venit cu prima sa reacție publică. „Într-adevăr, port discuții cu PAS în legătură cu candidatura la funcția de prim-ministru, căruia îi mulțumesc pentru încredere”, a scris Munteanu.

La 10 ianuarie 2023, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Alexei Buzu a depus jurământul.


Pub