Nicolas Sarkozy, condamnat în dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei sale prezidențiale: A fost acuzat că a primit milioane de euro de la fostul dictator Muammar Gaddafi

Un tribunal din Paris l-a găsit vinovat pe fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, pentru conspirație criminală, în procesul în care a fost acuzat că a primit ilegal milioane de euro de la fostul dictator libian Muammar Gaddafi pentru candidatura sa prezidențială de succes din 2007, relatează Reuters și France 24. Decizia vine la câteva zile după moartea unui martor important, potrivit digi24.ro.

Foto: Profimedia

Nicolas Sarkozy, care a negat întotdeauna acuzațiile, a fost acuzat că a încheiat o înțelegere cu Gaddafi în 2005, când acesta era ministru de interne al Franței, pentru a obține finanțare pentru campania prezidențială în schimbul sprijinirii guvernului libian, aflat atunci în izolare, pe scena internațională.

Fostul lider francez, acum în vârstă de 70 de ani, a fost judecat din ianuarie sub acuzația de „ascundere a delapidării de fonduri publice, corupere pasivă, finanțare ilegală a campaniilor electorale și conspirație criminală în vederea comiterii unei infracțiuni”.

Sarkozy a fost achitat toate celelalte acuzații, în afară de cea pentru conspirație.

Anchetatorii au susținut că Sárkozy a făcut un pact ilegal cu guvernul libian. În discuție se află o afacere obscură despre care se presupune că ar implica spioni libieni, un terorist condamnat, traficanți de arme și acuzații conform cărora Gaddafi a furnizat campaniei lui Sarkozy milioane de euro expediate la Paris în valize.

Sarkozy a spus că dosarul său este motivat politic.

Sentința în acest dosar, care nu a fost pronunțată încă, e cea mai recentă dintr-o serie de probleme cu legea cu care se confruntă cel care a fost președintele Franței între 2007 și 2012. El a mai fost condamnat în alte două dosare.

În ciuda persistentelor probeleme juridice și a retragerii Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție a Franței, în luna iunie , Sarkozy rămâne o figură influentă pe scena politică franceză.

Decizia instanței a fost umbrită de moartea omului de afaceri franco-libanez Ziad Takieddine, un martor-cheie în acest caz, care a susținut că a intermediat livrarea a până la cinci milioane de euro în numerar de la Gaddafi către Sarkozy și fostul șef de cabinet al președintelui în 2006 și 2007.

Apoi, Takieddine și-a retras brusc afirmațiile înainte de a-și contrazice propria retractare, ceea ce a dus la deschiderea unui alt proces împotriva fostului lider francez și a soției sale, Carla Bruni, pentru suspiciuni de presiune asupra unui martor.

Decesul în urma unui stop cardiac al lui Takieddine, în vârstă de 75 de ani, care locuia în Liban pentru a scăpa de un mandat de arestare francez, a adăugat o nouă incertitudine procedurilor, ridicând posibilitatea amânării sentinței.


Pub