„Pe data de 28 ianuarie, Poliția din Hîncești a fost sesizată despre decesul unui bărbat de 60 de ani, găsit fără viață la domiciliul său din satul Cărpineni, înainte de sosirea ambulanței.
În urma verificărilor, s-a stabilit că, în ziua respectivă, fratele victimei a venit în vizită și l-a depistat pe acesta zăcând pe podeaua beciului gospodăriei. În apropierea corpului se afla un câine, iar pe trupul bărbatului au fost observate leziuni corporale, presupuse a fi provocate de mușcături. Se cunoaște că victima locuia singură.
Polițiștii din Hîncești întreprind toate măsurile necesare pentru stabilirea completă a circumstanțelor cazului, iar cadavrul a fost transmis spre examinare medico-legală, în vederea determinării cauzei exacte a decesului”, a declarat ofițera de presă a Inspectoratului General de Poliție, Mariana Bețivu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!