18,82 lei/l Motorină scade la 18,82 lei/l, benzină 22,17 lei/l la pompă în noua săptămână conform top ieftiniri 132.270 Ouă cu salinomicină retrase total de pe piață de ANSA și nimicite, producătorul revizuit reluat vânzări sigure 30 Șef Poliție Centru a tras 30 focuri cu arma vineri noapte, șefi dați afară, Procuratura instrumentează 19,85 lei Euro scade la 19,85 lei, dolar la 16,92 lei; leul câștigă teren în fața principalelor valute conform BNM
Cine merge ambasador al RM la București, după ce Victor Chirilă, care a scandalizat societatea cu declarația despre diasporă, e trimis în Ucraina

Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului a aprobat, în ședința de astăzi, avizele consultative pozitive pentru candidaturile agreate ale ambasadorilor Republicii Moldova în România și Ucraina. Astfel, Mihai Mîțu urmează să fie desemnat în calitate de Ambasador la București, iar Victor Chirilă, care a scandalizat societatea cu declarația că în diasporă e cea mai educată parte a moldovenilor” va fi mutat în Ucraina.

Foto: captura video

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, a menționat că „la stabilirea noii garnituri de ambasadori au fost aplicate criterii riguroase de profesionalism, competență și experiență relevantă”.

„Propunerile reflectă angajamentul nostru pentru o reprezentare eficientă și credibilă a Republicii Moldova în relațiile externe. Candidații propuși dispun de expertiza necesară pentru a promova interesele țării noastre în contexte bilaterale și multilaterale complexe”, a declarat Mihai Popșoi.

„Mihai Mîțu este diplomat de carieră, cu o experiență de peste 20 de ani în serviciul diplomatic al Republicii Moldova. A activat în cadrul aparatului central al Ministerului Afacerilor Externe, precum și în misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din Suedia, Statele Unite ale Americii și România, ocupând funcții în domeniul protocolului diplomatic, relațiilor consulare și reprezentării externe. Din anul 2022 exercită funcția de Secretar General al Ministerului Afacerilor Externe, contribuind la consolidarea capacităților instituționale, modernizarea managementului intern și digitalizarea serviciilor consulare. De asemenea, a coordonat procesul de organizare a Summitului Comunității Politice Europene, desfășurat în Republica Moldova în anul 2023.


Victor Chirilă este diplomat de carieră, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul politicii externe. În prezent, își încheie mandatul de Ambasador al Republicii Moldova în România. De-a lungul carierei sale, a deținut funcții de conducere și expertiză în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a fost consilier principal de stat pentru politică externă în Guvernul Republicii Moldova și consilier pentru afaceri politice în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii. Totodată, a activat în cadrul proiectelor internaționale implementate de Uniunea Europeană, Banca Mondială și UNHCR”, comunică MAE.

Ambasadorii agreați își vor putea începe activitatea după parcurgerea tuturor procedurilor legale, inclusiv numirea în funcție prin hotărâre de Guvern și decret prezidențial.

La 19 septembrie, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, Ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă, fiind întrebat despre cât de activi sunt cetățenii moldoveni plecați peste hotare a declarat „în diasporă se află și cea mai educată parte a societății noastre”.

Judecătoarea Marina Rusu a criticat dur afirmațiile ambasadorului RM la București. Într-o postare publică, magistrata a scris că un astfel de discurs, venit din partea unui diplomat, este discriminatoriu, încalcă principiile constituționale și alimentează diviziuni între cetățenii. „Inevitabil se ridică întrebarea: dar cei rămași acasă, ce sunt? Mai puțin educați? Mai puțin valoroși? Mai puțin importanți pentru viitorul țării?”, se întreba atunci Marina Rusu.


Pub