Datorită acestui gest, Crăciunul va fi mai cald și mai senin pentru micuți: familia a beneficiat de un suport financiar în valoare de 30 000 de lei, dar și de cadouri, oferite la inițiativa directorului Plamen Milanov.
„Este un ajutor vital pentru noi”
Tatiana Cazanțeva, mama copiilor, ne-a mărturisit că acest sprijin vine într-un moment dificil pentru familia sa. Povestea lor pare desprinsă dintr-un film motivațional, dar este cât se poate de reală.
Pe lângă cei 6 copii biologici pe care îi creștea deja – dintre care doi au ajuns la majorat – familia a luat, în urmă cu jumătate de an, o decizie care i-a schimbat viața: a adoptat două fetițe gemene, rămase orfane după decesul mamei lor. Inițial, copilele au fost primite temporar, pentru a nu ajunge într-un centru de plasament. Atașamentul creat însă în sânul familiei a fost atât de puternic, încât Tatiana a decis să le ofere un cămin permanent.
Viața avea să aducă însă o nouă încercare dureroasă. Tatiana a fost diagnosticată cu cancer la sân, a trecut deja prin două intervenții chirurgicale complicate, iar în luna ianuarie urmează să suporte o a treia operație, în străinătate.
Acțiunile de responsabilitate socială rămân o prioritate pentru NGM Company, care continuă să susțină oamenii aflați în situații dificile și să fie alături de comunitate, mai ales în momentele în care solidaritatea contează cel mai mult.
Susținem pentru că ne pasă!
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!