„Astfel, un bărbat de 44 de ani, conducând un automobil de model Volkswagen, având la bord o femeie de 38 de ani, s-a oprit și a luat ca pasageri două persoane, soț și soție. La câțiva kilometri după aceasta, șoferul a pierdut controlul asupra volanului, a derapat de pe traseu și s-a tamponat cu mașuna într-un copac de pe marginea carosabilului.
În urma coliziunii, bărbatul de 40 de ani, aflat ca pasager, a decedat pe loc, iar soția acestuia de 36 de ani, împreună cu cealaltă femeie au fost preluate de o ambulanță.
Șoferul nu a avut de suferit, testat alcoolscopic rezultatul a ieșit negativ.
În urma examinării mijlocului de transport s-a stabilit că anvelopele din față sunt pentru sezonul de iarnă, iar cele din spate pentru sezonul de vară”, se arată în comunicatul emis de reprezentanții IGP.
„Solicităm repetat șoferilor maximă atenție în trafic, în contextul vremii de afară.
Recomandăm conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere și să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și trafic.
Facem apel la șoferii care nu și-au schimbat anvelopele să nu pornescă la drum. Asigurați-vă că automobilul este alimentat cu combustibil și telefonul este încărcat.
Suntem în trafic pentru siguranța dumneavoastră. Apelați cu încredere 112 după ajutor!”, menționează oamenii legii.
Condițiile meteorologice nefavorabile din această dimineață au pus în dificultate mai mulți șoferi din sudul țării, care au avut nevoie de intervenția salvatorilor.
Circa 38 de mii de consumatori din 59 de localități din raioanele de sud ale țării: Comrat, Cahul, Cantemir, Vulcăneṣti, Taraclia, Ciadîr - Lunga, au rămas fără energie electrică în urma vântului puternic în rafale și ninsorii din noaptea trecută, anunță ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Poliția Republicii Moldova informează că, pe tot teritoriul țării se circulă în condiții de iarnă, însă „trasee blocate nu avem”. „La această oră toate drumurile sunt accesibile”, menționează oamenii legii, care vin cu o serie de recomandări prentru șoferi.
Potrivit meteorologilor, Moldova se confruntă astăzi cu o vreme predominant închisă, cu posibilități de precipitații sub formă de ninsoare. Conform Serviciul Hidrometeorologic de Stat, cel mai semnificativ aspect al prognozei este probabilitatea crescută de precipitații.
În mai multe localități din țară s-a așternut un strat generos de zăpadă. Astfel, pe rețelele de socializare au fost împânzite fotografii cu Moldova acoperită de zăpadă.
Pe 24 noiembrie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis un cod galben și portocaliu de vijelie, ninsori și lapoviță, pentru zilele de weekend.
Primăria Municipiului Chișinău a făcut apel către locutorii și oaspeții capitalei, să dea dovadă de precauție, pentru a-și proteja sănătatea și bunurile materiale, în contextul avertizării meteorologice - Cod Portocaliu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!