Așadar, potrivit programului, ceremonia începe de sâmbătă, 18 ianuarie. În acea zi, focuri de artificii vor fi lansate la Clubul de Golf din Virginia al republicanului, precum și o recepție în Cabinet și o cină a vicepreședintelui.
Duminică, 19 ianuarie, va avea loc o vizită la Cimitirul Național Arlington, unde Trump va depune o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut, după care va avea loc un miting MAGA la stadionul Capital One din Washington, pentru a sărbători victoria și o cină la finalul zilei.
Luni, 20 ianuarie, are loc ceremonia de învestire a președintelui ales, conform Constituției SUA. Președintele ales va depune jurământul la Capitoliu la jumătatea zilei.
Trump își va începe ziua de 20 ianuarie cu o slujbă la Biserica Sf. Ioan și apoi va discuta la un ceai la Casa Albă cu președintele care își încheie mandatul, democratul Joe Biden.
În Biroul Oval, se va desfășura o altă ceremonie de semnare a decretelor. Împreună cu prima doamnă, Melania Trump, el va participa la trei baluri inaugurale, „Commander in Chief Ball”, „Liberty Inaugural Ball” și „Starlight Ball”, și este de așteptat să ia cuvântul la toate trei, potrivit comunicatului de presă.
Marți, 21 ianuarie, este ziua în care ceremonia inaugurală se încheie, cu Serviciul Național de Rugăciune, parte din tradiția SUA. La eveniment se adună membri ai clerului, care se roagă pentru noua administrație.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!