4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Comisia Electorală din Georgia a decis renumărarea parțială a voturilor, pe fondul acuzațiilor că alegerile au fost fraudate

Comisia Electorală din Georgia a anunţat că marţi începe renumărarea voturilor în 14% din secţiile de votare, după ce opoziţia pro-europeană a acuzat partidul de guvernământ Visul Georgian de fraudă şi că „a furat” alegerile legislative, transmite AFP, potrivit agerpres.ro.

Foto: Profimedia

Autorităţile georgiene „vor efectua o renumărare a voturilor în cinci secţii de votare din fiecare circumscripţie”, conform unui comunicat de presă al comisiei.

UE şi SUA au cerut autorităţilor de la Tbilisi să iniţieze investigaţii în legătură cu acuzaţiile privind existenţa unor nereguli.

Voce discordantă în cadrul UE, premierul ungar Viktor Orban se află în Georgia, unde a sosit luni seară pentru a-şi arăta sprijinul pentru guvern în faţa acestor acuzaţii.

La apelul opoziţiei şi al preşedintei ţării, Salome Zurabişvili, zeci de mii de georgieni au manifestat paşnic luni seară pentru a denunţa rezultatul alegerilor legislative câştigate de partidul aflat la putere din 2012.

Partidul de guvernământ Visul Georgian este acuzat de adversarii săi că direcţionează ţara spre Moscova, şi nu spre UE.

Preşedinta Salome Zurabişvili a denunţat metode de fraudă „sofisticate”, asemănătoare, în opinia ei, cu ceea ce se practică în Rusia.

„Este foarte greu să acuzi un guvern, dar metodologia este rusească”, a declarat preşedinta Georgiei într-un interviu acordat AFP.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a respins luni ca nefondate aceste acuzaţii, precum şi orice amestec al ţării sale în procesul electoral din Georgia.


Pub