59 % Guvernul a votat starea de urgență energetică: 59% din electrică va fi importată iarna 20,15 lei Euro la 20,15 lei, dolar la 17,55 lei — curs BNM azi, leul cedează teren 2 persoane Două străini arestați 30 și 20 de zile pentru trafic de femei din 6 țări 1 mort Un adolescent de 17 ani ucis la Corjeuți, șoferul de 27 ani reținut după fugă
Aveți grijă unde parcați mașina. Poliția deja poate dispune evacuarea automobilelor în procesul de constatare a contravențiilor

Inspectoratul General al Poliției atenționează șoferii să respecte cerințele Regulamentului circulației rutiere, în special cele care prevăd modul de parcare a automobilelor, întrucât, potrivit noilor reglementări, polițiștii pot dispune deja evacuarea mijloacelor de transport parcate neregulamentar, iar cheltuielile pentru serviciile de ridicare, transportare şi depozitare a acestuia vor fi suportate de proprietari.

Foto: Victor Chironda/Facebook

În contextul eficientizării circulaţiei rutiere, sporirii nivelului de disciplină a conducătorilor mijloacelor de transport şi crearea condiţiilor corespunzătoare de siguranţă pentru participanţii la trafic, Guvernul a aprobat recent Regulamentul privind modul de ridicare, transportare, depozitare şi restituire a mijloacelor de transport în procesul de constatare a contravenţiilor.

Potrivit noilor reglementări, agenții constatatori din cadrul Poliției pot dispune ridicarea mijlocului de transport în situația în care conducătorul a fost înlăturat de la conducere și nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor, dacă vehiculul a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare, dacă mijlocul de transport poate genera un pericol iminent pentru interesul public sau în cazul în care este necesară identificarea proprietarului (posesorului) mijlocului de transport utilizat sau destinat pentru săvârşirea contravenţiei.

Conform noilor modificări, toate cheltuielile pentru serviciile de ridicare, transportare şi depozitare a mijlocului de transport în cadrul procesului contravenţional vor fi suportate de către conducătorul, proprietarul sau posesorul legal al mijlocului de transport în privinţa căruia a fost aplicată sancţiunea contravenţională.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, procedura de ridicare transportare, depozitare şi restituire a mijloacelor de transport va fi realizată de agenții economici care urmează a fi contractaţi de către Inspectoratul General al Poliţiei în urma unei licitații publice.

În acest sens, Inspectoratul General al Poliției anunță despre inițierea unui concurs de licitație publică pentru adjudecarea serviciilor de ridicare transportare, depozitare şi restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravențional.

Procedura de licitație publică se va desfășura conform prevederilor Codului civil al Republicii Moldova nr.1107/2002.

Documentaţia standard poate fi obţinută de la Inspectoratul General al Poliției cu sediul în mun. Chişinău, str. Tiraspol 11/1 sau poate fi vizualizată accesând pagina web: www.politia.md la directoriul transparență, rubrica achiziții publice (anunțuri lansate).


Pub