22,46 lei/l Benzină A95 scade mâine la 22,46 lei/l cu 14 bani, motorină 19,06 lei/l; ANRE actualizează prețurile 3 3 persoane grav rănite în accidentul de la Congaz; VW a lovit tractor apoi a fost proiectat în contrasens pe M3 19,80 lei Euro la 19,80 lei, dolar 16,89 lei azi la BNM pentru weekend; euro crește ușor cu 0,003 lei 7,9 °C Maxime 7,9°C azi la Chișinău cu vreme stabilă și cer senin; minime în jur de 1°C, fără precipitații
Agenție ONU: Rusia este responsabilă de prăbușirea avionului Malaysia Airlines, în 2014. Au murit atunci 298 de oameni

Agenţia ONU pentru aviaţie civilă, OACI, a apreciat luni că Rusia este responsabilă pentru prăbuşirea zborului MH17, doborât în urmă cu zece ani deasupra Ucrainei şi soldat cu moartea a 298 de pasageri şi membri ai echipajului, scrie protv.ro.

Foto: protv.ro

 Această decizie a fost luată în urma plângerilor formulate de Ţările de Jos şi Australia. Consiliul organizaţiei, cu sediul la Montreal, Canada, a considerat plângerile "fondate în fapt şi în drept".

„Federaţia Rusă nu şi-a respectat obligaţiile prevăzute de dreptul aerian internaţional în cazul distrugerii zborului MH17 al Malaysia Airlines în 2014", a indicat organizaţia într-un comunicat dat publicităţii luni.

Aceasta este prima decizie a consiliului organizaţiei "privind fondul unei diferend între state membre”.

Pe 17 iulie 2014, Boeingul 777, care făcea legătura între Amsterdam şi Kuala Lumpur, a fost doborât de o rachetă sol-aer BUK de fabricaţie rusească deasupra unui teritoriu sub controlul separatiştilor pro-ruşi.

Toţi cei 298 de pasageri şi membri ai echipajului au fost ucişi, printre care 196 de cetăţeni olandezi şi 38 de australieni.

În 2022, justiţia olandeză a condamnat trei bărbaţi la închisoare pe viaţă pentru rolul lor în tragedie, printre care doi ruşi, dar Moscova a refuzat în mod constant să extrădeze orice suspect.

Rusia a negat în mod constant orice implicare în incident.

Vladimir Putin a ordonat direct transferul rachetelor BUK către separatiștii ruși, care le-au folosit pentru doborârea avionului

„Acesta este un moment istoric în căutarea adevărului, dreptăţii şi responsabilităţii pentru victimele accidentului MH17, familiile şi cei dragi ai acestora", a declarat guvernul australian într-un comunicat după anunţul OACI.

Guvernul australian solicită acţiuni rapide pentru a remedia această încălcare. "Facem apel la Rusia să îşi asume în sfârşit responsabilitatea pentru acest oribil act de violenţă şi să îşi repare comportamentul flagrant, aşa cum prevede dreptul internaţional”, a adăugat Canberra.

La rândul său, ministrul olandez de externe, Caspar Veldkamp, a salutat decizia, spunând că aceasta nu va putea „şterge durerea şi suferinţa” celor apropiaţi victimelor, dar că este „un pas important spre adevăr şi dreptate”.

Anul trecut, anchetatorii internaţionali şi-au suspendat investigaţiile, întrucât nu dispuneau de probe suficiente pentru urmărirea penală a altor suspecţi. Potrivit anchetatorilor, existau „indicii puternice” că preşedintele rus Vladimir Putin a autorizat transferul sistemului antiaerian BUK către separatiştii pro-ruşi, care au lansat racheta antiaeriană ce a doborât avionul.


Pub