„Nu, nu ne-am întâlnit niciodată de la eliberarea lui și a mea tot. Am vorbit o dată sau de două ori la telefon pe lucruri generale.
Eu nu-l cunosc. Deși încercau prin propaganda lor să inducă în opinia publică că am fi fost împreună ș.a. au găsit o singură poză din Parlament care o arătau cu insistență. Eu pe Platon l-am cunoscut în Parlamentul RM după alegerile din 2009. Eu cu dânsul nu am avut niciun fel de activități cu caracter economic sau politic, nu am făcut afaceri, nu am participat la anumite chestii. Eu nu-l cunosc.
Mie îmi pare rău pentru ce i s-a întâmplat, pentru că eu eram în penitenciar când l-au adus, într-adevăr comportamentul în raport cu el a fost unul inuman și degradant e puțin spus. Modul în care a fost el judecat, reținut nu au fost respectate minimele reguli, dar asta este constatarea în sensul acesta, în rest nu avem”, a declarat liderul PLDM, la emisiunea Puterea a Patra de la N4.
Amintim că omul de afaceri Veaceslav Platon, a fost eliberat pe 15 iunie din arest, după 4 ani de detenție.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!