„Massad este un bun negociator şi un susţinător ferm al PĂCII în Orientul Mijlociu. El va fi un apărător înfocat al Statelor Unite şi al intereselor sale”, a scris preşedintele american ales, în timp ce conflictul dintre Israel şi Hamas subminează regiunea de mai bine de un an, notează Agerpres. Republican de o viaţă, Massad Boulos şi-a construit averea vânzând automobile în Nigeria.
Căsătoria din 2022 a fiului său, Michael Boulos, cu una dintre fiicele lui Donald Trump, Tiffany, l-a propulsat în cercul interior al miliardarului nou ales la Casa Albă.
El a participat activ la campania prezidenţială, implicându-se în a convinge comunitatea arabă din anumite state cheie să îl voteze pe Donald Trump.
„Massad este un avocat desăvârşit şi un lider foarte respectat în lumea afacerilor, cu o vastă experienţă pe scena internaţională”, l-a lăudat preşedintele ales, care urmează să preia mandatul pe 20 ianuarie. Creştin maronit, Massad Boulos a încercat, fără a reuşi, să fie ales parlamentar în Liban.
În timpul campaniei prezidenţiale, Donald Trump a spus în mod repetat că va pune capăt conflictului dintre Israel şi Hamas, fără a dezvălui vreodată ce plan are în vedere pentru a obţine acest rezultat.
Anunţul acestei numiri survine la câteva zile după un acord de încetare a focului între Israel şi Hezbollah, mişcarea islamistă şiită libaneză aliată cu Hamas şi Iran. Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/donald-trump-isi-mai-numeste-un-cuscru-in-viitoarea-sa-administratie-massad-boulos-va-fi-consilier-pentru-orientul-mijlociu-3028981 Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!