15–49 L/mp Avertizare cod galben: ploi cu 15–49 litri pe metru pătrat pe arii extinse 1.200 arestări Proteste în Franța: 1.200 de arestări și 150 de polițiști răniți în jafuri și violențe 2.500 €/lună Job la Polul Sud: 2.500 euro lunar pentru șase luni printre pinguini la Port Lockroy 20% reducere Marin Madan la Operă: spectacolul „Moldovan” cu 20% reducere la bilete până 21 octombrie
Parlamentul a desemnat un nou membru în Comisia Vetting: Cine este Willem Brouwer, propus de partenerii externi

Willem Brouwer a fost desemnat, în calitate de membru al Comisiei de evaluare externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al CSJ, de către deputați. Candidatura acestuia a fost susținută de 63 de aleși ai poporului.

Foto: UNIMEDIA

„Parlamentul adoptă prezenta hotărâre:

1. Willem Brouwer se desemnează în calitatea de membru al Comisiei de evaluare externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al CSJ.

2. Art. 1 din hotărârea Parlamentului privind confirmarea componenței nominale a Comisiei de evaluare externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al CSJ se modifică după cum urmează: Poziția Maria Giuliana Civinivi se exclude, se introduce poziția Willem Brouwer.

3. Prezenta hotărâre intră înn vigoare la data adoptării.

4. Prezenta hotărâre poate fi contestată în instanța de judecată”, a punctat președinta Comisiei juridice, Veronica Roșca.

„Comisia juridică a examinat candidaturile parvenite din partea partenerilor de dezvoltare. La 12 aprilie 2024, Parlamentul a adoptat hotărârea privind încetarea calității de membru al Comisiei de evaluare externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al CSJ a Mariei Giuliana Civinini, iar din 15 mai, această poziție a devenit vacantă. Candidatura acesteia a fost propusă de partenerii de dezvoltare, respectiv, înaintarea candidaturii unui nou membru aparține, de asemenea, partenerilor de dezvoltare. Astfel, au parvenit propunerile privind persoanele eligibile, după cum urmează: Willem Brouwer și Risata Chats”, a precizat Roșca.

Potrivit CV-ului, Willem Brouwer a participat la evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor în Albania. Willem Brouwer a mai fost vicepreședinte al „Eulex Rule of Law Mission in Kosovo” și judecător la Curtea Supremă de la Pristina, Kosovo.

Comisia de evaluare externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție este constituită din șase membri. Trei dintre ei sunt propuși de fracțiunile parlamentare, iar trei – de partenerii de dezvoltare. Membrii Comisiei sunt numiți de Parlament, cu votul a 3/5 din numărul deputaților aleși.

În martie 2024, Maria Giuliana Civinini, unul dintre cei trei membri internaționali ai Comisiei Vetting, a anunțat că demisionează din funcție. Judecătoarea a notificat autoritățile despre intenția sa de a pleca din 15 mai 2024.

În aprilie 2024, cererea judecătoarei Maria Giuliana Civinini a fost acceptată de Parlament, urmând ca ulterior, Legislativul să numească un nou membru în această funcție.


Pub