Această măsură, care ar putea fi implementată de luna viitoare, ar reprezenta o inversare a primirii favorabile de care s-au bucurat ucrainenii sub administrația președintelui Joe Biden.
Retragerea planificată a protecțiilor pentru ucraineni era în curs înainte ca Trump să intre într-o dispută publică cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski săptămâna trecută. Conform surselor, măsura face parte dintr-un efort mai amplu al administrației Trump de a retrage statutul legal pentru peste 1,8 milioane de migranți care au fost lăsați să intre în SUA prin programe umanitare temporare lansate sub administrația Biden.
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, Tricia McLaughlin, a declarat că departamentul nu are anunțuri de făcut în acest moment. Casa Albă și ambasada Ucrainei nu au răspuns solicitărilor de comentarii.
Un ordin executiv emis de Trump pe 20 ianuarie a cerut Departamentului pentru Securitate Internă să „întrerupă toate” programele temporare de acest tip, de care s-au bucurat solicitanții de azil.
Oficialul din administrația Trump și una dintre sursele familiare cu subiectul au declarat pentru Reuters, sub protecția anonimității, că Washingtonul plănuiește să revoce statutul legal pentru aproximativ 530.000 de cubanezi, haitieni, nicaraguani și venezueleni încă de luna aceasta.
Planul de revocare a statutului pentru aceste naționalități a fost dezvăluit inițial de CBS News.
Migranții care au intrat legal în SUA vor avea parte de un tratament mai rău decât cei care au făcut-o ilegal
Migranții cărora li se retrage statutul ar putea fi supuși unor proceduri accelerate de expulzare, conform unui e-mail intern al ICE (Serviciul de Imigrație și Control al Vămilor din SUA) obținut de Reuters.
Imigranții care traversează ilegal frontiera pot fi plasați în procesul de expulzare accelerată, cunoscut sub numele de „expedited removal”, timp de doi ani după intrarea în țară. Însă pentru cei care au intrat prin puncte de trecere legale, fără a fi oficial „admiși” în SUA – cum este cazul celor cu statut temporar -, nu există o limită de timp pentru expulzarea rapidă, conform e-mailului.
Programele administrației Biden făceau parte dintr-un efort mai larg de a crea căi legale temporare pentru a descuraja imigrația ilegală și pentru a oferi ajutor umanitar.
Pe lângă cei 240.000 de ucraineni care au fugit din calea invaziei ruse, și cei 530.000 de cubanezi, haitieni, nicaraguani și venezueleni, aceste programe acopereau și peste 70.000 de afgani care au fugit de preluarea Afganistanului de către talibani.
Un alt milion de migranți și-au programat trecerea printr-un punct de frontieră legal folosind o aplicație numită CBP One.
Mii de alți migranți au avut acces la programe mai mici, inclusiv la statutul temporar pentru reunificarea familiei, disponibil pentru anumite persoane din America Latină și Caraibe.
Trump, în calitate de candidat, a promis că va pune capăt programelor administrației Biden, susținând că acestea depășesc limitele impuse de legea americană.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!